Oamenii, în general, se uită la filme pentru acțiune, pentru dramă, pentru amuzament, pentru poveste… pentru orice, dar nu pentru munca interioară, cea greu de realizat a actorului, nu a personajului.
Actorul e mereu pus să fie altcineva. Trebuie să învețe psihologia personajului ca să poată fi el, și ghici de ce? Pentru că oamenii au un simț tare ascuțit de a detecta falsitatea. Falsitatea o observi când te uiți la Iubiri secrete și la Ochii din umbră. Actorul genial îl vezi în House, în One Tree Hill, în Breaking Bad.
Breaking Bad a fost primul serial pe care l-am vazut extrem de repede. Zilnic, episod după episod, mereu în suspans. E un serial care presupune un subiect în fiecare episod, un subiect care trebuie transformat în acțiune și în dramă, cu câteva scene comice pe ici și colo, dar care mereu reușește să te facă să mai vrei. Poate s-a terminat prost, prea dramatic, prea sec pentru valoarea parcursului, nu știu. Finalul e cel care contează cel mai puțin, nu?
Revenind, spuneam că oamenii judecă personajul, nu îl analizează. În Walter am văzut mai mult decât un prof de chimie amărât că are cancer și care vrea, pe ultima sută de metri să facă bani. Personajul e de geniu. E genul omului care s-a săturat să asculte mereu de ceilalți, să fie mereu considerat liniștit, predispus la conpromis. El vrea să depășească condiția impusă și să devină el – inteligentul, impunătorul, potențialul.
Nu prepară amfetaminăa albastră doar pentru bani, ci ca să își arate că poate fi cel mai bun. Știi că pasiunea iese la suprafață, cândva, în cel mai benefic mod posibil. Se încurcă cu traficanții din cartel nu pentru banii pe care îi câștigă, ci pentru respectul pe care îl câștigă.
Breaking Bad nu e o dramă sentimentală. În viața lui Walter nu e decât o femeie, care vine la pachet cu frustrări, nemulțumiri, ură, iubire. Un film se poate face și fără prezențe feminine încurcătoare de vieți. Totul aparține imprevizibilului.
Și da, personajul se schimbă mult, se dezumanizează mult. Dar la final, te întrebi…oare sufletele câtora dintre noi nu aparțin potențialului aruncat în fundul unei case, unei familii, unei vieți sociale?
BLOG SIMPLU 