Rolul campaniilor de promovare a unui stil de viață sănătos

Scrie un text de tip argumentativ de 150-300 de cuvinte despre rolul campaniilor de promovare a unui stil de viață sănătos.

Din punctul meu de vedere, o nouă campanie de promovare a unui stil de viață sănătos este încă un pas înainte pentru evoluția pe plan personal a omului. Sănătatea înseamnă vitalitate, optimism, dorință și frumusețe, aspecte puternic influențate  de stilul pe care îl alegem în ceea ce privește traiul de zi cu zi, iar orice acțiune care are ca scop promovarea alimentației corecte, sportului și bunei organizări a timpului nu poate fi decât una cu un rol decisiv în viața umană. Continuă lectura „Rolul campaniilor de promovare a unui stil de viață sănătos”

Reclame

Iubirea în 2 și viața în 1

Dorul de o persoană pe care o iubești nu trece nici măcar când ești împreună cu ea. Cu toate că spui, mulțumit „Mi-a fost prea dor de tine…”. Ți-a fost atât de dor încât acum nu poți să nu te gândești că peste o zi sau o săptămână sau o lună vei fi iar singur și așa dorul nu trece. Rămâne și se amplifică după, te face să vrei kilometri transformați în pași și nopți reci în calde, vorba melodiei Bere Gratis.

Nu aș putea avea o relație la distanță mare și nu aș putea să îmi trăiesc viața știind că bărbatul de lângă mine nu e lângă mine, că mă vede de două ori pe an pentru că lucrează în altă țară. Ca și cum banii țin loc de iubire, de îmbrățișări, nopți, flirturi și descoperire reciprocă. E o păcăleală totală să crezi că poți trăi așa fără să nu cari cu tine un sac plin cu frustrări, că o relație la distanță pe termen nelimitat e o relație sănătoasă. De-asta nu mă pot gândi decât cu părere de rău la femeile care la 25 de ani stau într-o relație în care niciunul nu știe ce va fi mâine. Dacă el se va întoarce în țară pentru o viață cu ea, dacă va mai sta 10 ani departe ca să poată să își facă vilă și gard și mașină și…stop, te rog. Nu are sens să îți construiești fericire materială dacă te vei trezi cu un străin între pereți. La țară așa se face. La țară omul e învățat să lupte pentru ce nu a avut și dintre toate cel mai puțin luptă pentru iubire și armonie, deși nici pe-astea nu le-a avut și sunt motorașul care învârte energia.

Dorul e ceva dulce și dur. Îți păstrează vii amintiri de săruturi lungi și te chinuie cu data când le vei avea de atunci până mereu.

Dar dorul e acru când știi doar că luni și ani trec dar încă nu știi cât trebuie să mai treacă până să nu mai simți teamă de singurătate.

8a4913d8f17aa37e6065ab28991ee226

Nouă categorie: BAC la română

Româna e pasiunea mea. Tocmai de-asta nu o să mă apuc să pretind că știu toate regulile, că scriu corect orice și oricând, că nu îmi permit să zic pur și simplu „română”, nu „Limba și Literatura Română”.

E română, așa, simplu, ca pentru orice elev, fie că o vede ca pe o altă corvoadă pentru BAC, fie că i-a plăcut mereu și nu a stat niciodată să tocească pentru că nu a avut nevoie, a înțeles din pasiune. Eu nu am stat nopțile învățând comentarii niciodată, pentru că am priceput-o frumos. Cred că așa se întâmplă cu toate lucrurile pe care le iubești și cu cele pe care le faci din pasiune: se întâmplă din tine. Continuă lectura „Nouă categorie: BAC la română”

Recenzie Fiica norocului – Isabel Allende

fiica-norocului_1_fullsizePe Isabel Allende am descoperit-o prin Paularomanul-scrisoare către fata ei aflată în comă. Mi-a plăcut faptul că nu se rezuma la plâns, la dor și la implorări către divinitate ci îi vorbea Paulei prin povești și amintiri.

Ei bine, în Fiica norocului domină ficțiunea dar nu pot spune că nu se îmbină cu spiritul scriitoarei ca persoană, cu viața ei. Este vorba tot despre Chile, despre călătorii la San Francisco și despre o poveste de iubire crudă, naivă, specifică vremurilor. Totul se întâmplă în perioada California Gold Rush, când aurul se descoperise în zona San Francisco și oamenii se îndreptau cu planuri de îmbogățire într-acolo din toate colțurile lumii.

Practic, acțiunea începe în 1832, în Chile, când Rose Sommers o ia sub protecție, alături de frații ei, Jeremy și John, pe Eliza, o fetiță lăsată într-o cutie de săpun de rufe în fața casei lor. Rose, care avea 20 de ani, părăsise Londra pentru a lăsa în urmă păcatul îndrăgostirii de un tenor vienez și a pentru spăla rușinea familiei. În plus, hotărâse că nu se va mai căsători niciodată, pentru că iubirea trăită și retrăită în fantezii o împlinea. Cum nu avea copii, Eliza apare la momentul potrivit și crește sub ochii lor și ai Mamei Fresia, o indiancă bătrână și pricepută în ale leacurilor, ierburilor și rugăciunilor. Ea o învață pe Eliza să gătească, să planteze și să vindece astfel că, odată cu prima parte a cărții, între anii 1843 și 1848, fata devine un fel de amestec între aristocrată și copilă a misterelor indiene.

Rose hotărăște că Eliza trebuie să se căsătorească; îi găsește și un potențial soț, dar ea se îndrăgostește  deun angajat de clasă joasă al unchiului ei, John. Băiatul, pe nume Joaquin Andieta, locuia cu mama lui într-un cartier sărăcăcios și voia cu orice preț să își schimbe condiția și să construiască o viață bună pentru familie. Întâlnirile dintre el și Eliza rezultă o iubire pasională și puternică, dar totuși, infantilă. Febra aurului îl îndeamnă să plece în California și își asigură iubita că se va întoarce la ea după ce se va fi îmbogățit.

Puteți ghici că el nu se întoarce și Eliza fuge în căutarea lui, se aventurează într-o călătorie de care numai o femeie puternică era capabilă. Trece prin multe situații și, într-un final, realizează că iubirea nu e suficientă în viața reală, că nu totul e precum în cărțile erotice ale lui Rose, citite pe ascuns.

Nu pot spune că a avut un impact puternic asupra mea cartea asta, dar pot spune că m-a învățat lucruri faine despre o perioadă total necunoscută mie și despre un stil de viață greu de imaginat altfel. Mai ales despre dezvoltarea satului San Francisco într-o metropolă.

Iubesc romanele care au o proiecție în realitate, așa că o recomand tuturor.

Amintiri și caiete irosite

Cred că am început perioada vieții în care mă cuprinde melancolia când observ anumite lucruri legate de copiii mai mici. Mai mici adică de școală generală, poate și de clasa a noua. Oricum, o vârstă la care încă ești dependent de grija părinților și nu prea faci nimic fără știința lor.

Azi eram în market, la casă, și în fața mea era un băiat de vrei 13 ani, cred. Avea un braț de caiete și mici și studențești. Era cu tatăl lui și mi-a plăcut că nu avea figura aia de copil trist că începe școala și târât în magazin la cumpărat de instrumente de tortură. Continuă lectura „Amintiri și caiete irosite”

Concurs aniversar: Cioburi de stele & Printre tonuri cenușii

Zilele astea m-am tot gândit cum să „marchez” faptul că blogul meu va împlini în curând un an ( pe 5 octombrie am scris primul articol). Am văzut că toți iubim concursurile și că parcă se creează o atmosferă tare happy atunci când se desfășoară unul, așa că iată-mă organizându-l pe primul 😀

Am ales două cărți despre care s-a vorbit numai de bine, moderne și care pe mine, una, m-au atras:

coperta_Printre-tonuri-cenusii_EPICA-horz

Trebuie să răspundeți la întrebarea „ Cum lucrezi la pasiunea ta așa încât lumea din jurul tău să fie un pic mai bună prin intermediul ei?”.

Vor fi 2 câștigători, aleși astfel:

Cioburi de stele va merge la cel care ne-a convins prin răspuns. Va fi o alegere subiectivă, vom „juriza” eu și el-ul meu, pentru că împreună luăm mereu deciziile bune :-). So, liber la imaginație pentru scris și la meditație pentru răspuns.

Printre tonuri cenușii își va găsi câștigătorul prin random.

Condiția de participare e să dați follow prin wordpress sau via email blogului de tinerețe. Dacă dați un share pe Facebook e ok, dar nu e obligatoriu, nu dau „intrări în plus”. Și, bineînțeles, răspunsul la întrebare.

Concursul se termină pe 14 octombrie, la ora 00.00 Pe 16 octombrie voi anunța câștigătorii. Mult succes!

Let’s try ! Superblog 2014

Eu mi-am ales întotdeauna subiectele. De fapt, nu le-am ales, ele m-au ales pe mine. Idei care îmi vin și nu mai pleacă – asta sunt articolele mele. 

Și nu m-am înscris la Superblog până acum pentru că nu m-am implicat prea tare să îmi dau seama ce și cum, dar astăzi mi-am zis să citesc și eu câte ceva despre competiție și m-am trezit completând formularul de înscriere. 

Mi-am propus să văd cât poate mintea mea să scrie despre ce își alege și în ce stil. Se simte provocată și vrea să își dovedească forța. Sentiment frumos, să știi.

Așa că de la 1 octombrie voi scrie și în categoria nouă, intitulată Superblog.

Cine mai acceptă „provocarea” ? 🙂

 

Inspirație de dimineață

Am făcut un progres și m-am trezit un pic mai devreme. Un pic mai fără somnul teribil de dimineață. Mi-am propus să încep treptat, cu jumătate de oră mai devreme în fecare zi, așa încât să ajung curând la ora 6:00.

Lăsând asta la o parte, aseară am descoperit, prin intermediul lui, un site tare drăguț, pe care trebuia neapărat să îl „dau mai departe”, vorba aia.

Așadar, e vorba despre Noisli și relaxarea pe care ți-o oferă prin sunete din natură înregistrate și cărora li se poate da play oricând, chiar și simultan. Are și o opțiune de scriere text simplă. E creat întocmai pentru scriitorii care vor să audă sunetul ploii, al furtunii, frunzelor care cad, vântului și așa mai departe. în timp ce își plimbă degetele pe tastatură. Cred că e un proiect abia lansat.

Nouă ne-a plăcut cu totul și eu m-am entuziasmat ca un copil mic când am început să scriu acolo și să mă joc cu sunetele. Am preferat ploaia, am combinat-o cu tunete și vânt.

Trebuie să citești mult (înainte să poți scrie mult)

Și m-am convins de asta singură. Când nu citesc, mă simt cu un gram mai neinspirată și,un gram,uneori, înseamnă tot. Citesc, dar nu așa de mult încât să pot avea un blog de recenzii sau să administrez un site de carte. Citesc cărți bune, nu îmi place să le testez. Nu termin o carte care nu îmi place. Un defect al meu (probabil defect) e că nu termin multe lucruri pentru că nu Continuă lectura „Trebuie să citești mult (înainte să poți scrie mult)”