Bărbați la cumpărături

Azi am fost la cumpărături. Cam pe ultima sută de metri, așa cum fac oamenii care nu încep pregătirile cu două săptămâni înainte de sărbătoare, chit că acum în orice supermarket se fac cozi interminabile. Ieri am învățat arta „cozonăcitului” și…cred (am zis cred!) că încep să dobândesc câte ceva din calitățile unei fete de casă.

Dar să revin la cumpărături. Îmi place să studiez reacțiile oamenilor (nu că ar fi un lucru nou) și azi mi-a atras atenția nepriceperea bărbaților din magazin. Eram la raionul de lactate, căutând o Continuă lectura „Bărbați la cumpărături”

Reclame

Boyhood. Cât durează?

Cine nu a văzut Boyhood, trebuie să îl vadă. Eh, trebuie ăsta nu e o obligație. E un sfat, o recomandare. E modul meu de a spune că un film te învață ceva sau că te face să cunoști mai mult, să înțelegi mai mult. Iar atunci când ceva îmi atrage atenția în sensul ăsta…ei bine, atunci insist cu promovarea acelui lucru. Boyhood e filmat pe parcursul a 12 ani, cu aceiași actori. În 12 ani un copil devine adult, un părinte greșește și învață, dar filmul ăsta nu te șochează, pentru că nu ai să vezi nimic nou, nimic SF în el. Cred că toți ne-am putea identifica cu scene, momente și persoanje. Continuă lectura „Boyhood. Cât durează?”

Postare scurtă

Azi am împodobit bradul. A fost primul an în care am făcut asta de una singură, fără să uit să pun instalația și beteaua. Fără să sparg vreun globuleț. Se spune că mi-a ieșit chiar bine. Nu a fost o treabă prea complexă, dar au fost câteva minute în care mintea mea și-a scos de la naftalină câteva amintiri. A zăbovit un timp asupra fiecăreia și apoi a trecut mai departe. S-a gândit la viitor, la timpuri noi și obiceiuri…vechi?

Și-a amintit și de aseară. Aseară a fost una din serile speciale, pe care sufletul omului le strânge într-o cutie și le admiră la bătrânețe. Cutia mea va fi plină în câțiva ani.

Revenind la brad, în video-ul ăsta trebuia să fi jucat motanul meu:

La final de Superblog

Toamna trecută, la câteva zile după ce am creat blogul, am început să  observ în reader articole scrise „pentru Superblog 2013”.  Unele îmi plăceau, altele nu. Sau, mai exact, unele erau scrise așa încât un cititor obișnuit nu își dădea cu ușurință seama că ceea ce citește face parte din reclama unui produs/unei mărci iar altele strigau asta de la primele rânduri.

Impresia pe care o aveam despre Superblog, după ce citisem articole scrise de participanți, era că e o competiție care presupune să deraiezi de la subiectele tale de zi cu zi, sau chiar de la nișa ta, pentru a scrie niște articole cu scopul de a primi premii.

Anul ăsta, prin septmebrie, am hotărât să mă înscriu și eu. Mi-am zis că am acumulat suficientă experiență cât să îmi pot păstra stilul indiferent de temă și că o să pot transforma ceva ce nu îmi place în ceva fain. Ca s-o zic clar, am luat-o ca pe o provocare + că mai învățam și eu să scriu pe teme date. M-am gândit eu că nu am cum să iau mai puțin de 90 la o probă, că deh, încrederea era prea mare.

M-am trezit cu 80 la prima probă, de la Farmec. Dezamăgire. Ce greșiseeem? Nu reușeam să-mi dau seama. Am scris mult, am pus suflet, vorba aia, și am încercat să tratez tema cât mai subiectiv. Bun, am trecut peste și m-am încurajat cu ideea că pe parcurs voi scrie mai bine.

Dar cât să o ții așa, cu „speranța”? Abia la proba a 5-a am avut un punctaj de 98. Apoi note de la 76 până la 96. Între timp am descoperit și unde era buba: nu ridicam sponsorul în slăvi. Nu scriam că marca lui e cea mai bună, cea mai profi, cea mai cea. Singura pe care aș alege-o, recomanda-o prietenilor, etc. Am urmărit, în paralel, un blog pe care se scriau articole într-o română eșuată și cu o exprimare care lasă de dorit. Autorul blogului lua, deseori, note mai bune, dar ați ghicit ce făcea, right?

Unii bloggeri s-au plâns foarte mult că i-a ars editura All cu note mici, începând de la 20. Proba era despre categoria „Strada Ficțiunii” și solicita imaginație, documentare, corectitudine ortografică și în exprimare. Cei obișnuiți să scrie articolele pe principiul „bagă cât mai multe de bine”, uitând orice argumente în favoarea afirmațiilor făcute, s-au ales cu punctaje mici. Nemulțumirile au fost atât de multe și mari, că și în ziua de azi se mai poartă dușmănie. Am luat 89 de puncte și e singurul punctaj de care sunt mândră. Pentru că a fost corect, pe drept, pentru valorile care ar trebui cu adevărat urmărite de către membri juriilor.

Am ajuns la concluzia că nu recomand unei persoane care nu e dispusă să renunțe la propriile păreri în favoarea părerilor care se vor a fi citite pentru note mari, să se înscrie la Superblog. Pentru că oricât de mult s-ar susține ideea de scris dezinteresat, din plăcere,fără dorință de câștig, în realitate nu e așa. În realitate nimeni nu prezintă doar aspectele pozitive ale unui produs/unei mărci fără nici un fel de interes. Premiile au fost tentante, sunt motivația. Totuși, mi-am dat seama că nu voi câștiga nimic, dar am ales să o duc la capăt. Din respect față de timpul dedicat până atunci. Și m-am săturat să tot aud ideea de „Prietenii noi, oameni frumoși, Gală”. Superblog are un grup pe Facebook, cu peste 890 de membri. Din 890, maxim 25 sunt activi, iar eu, până în prezent, nu știu dacă am prins câteva discuții serioase. Discuții pe care te aștepți să le poarte oamenii maturi, chiar și dacă doar despre competiție. Singurele au fost atunci când era vorba de afișarea punctajelor.

Că tot veni vorba de asta, au fost destule dăți în care juriul anunța că notele nu pot ajunge la data stabilită, că nu știu ce probleme au avut ei. Păi asta e seriozitate? Pe mine nu mă păsuia nimeni cu articolul înainte de deadline, indiferent ce motive invocam. Mi-am spus nemulțumirea și răspunsurile din partea organizatoarei nu au arătat că se încearcă o schimbare. Plus că apăreau și răspunsurile „pline de înțelepciune” din partea bloggerilor care au participat și la edițiile anterioare și care mă informau că de data asta competiția a fost lejeră, că mai bine note cu întârziere decât note date la repezeală etc.

O altă chestie pe care nu am înțeles-o: cum poți să spui că nu ai avut timp să jurizezi articolele tocmai în ziua în care trebuie să afișezi punctajul? Adică…în o saptămână de la deadline-ul participanților, membrii juriului au încă o săptămână la dispoziție să citească toate articolele. Al căror număr s-a redus semnificativ până la finalul competiției. Așa că punctajele, în mare parte, au fost date la repezeală, și știu sigur asta, pentru că nu de puține ori am avut vizite de pe platformă în ultima zi.

Nu am avut vreun punctaj de 100. Nu am câștigat la nici o probă și totuși, am ieșit pe locul 15. Ceva-ceva tot a fost de capul meu. Doar că nu am vrut să satisfac așteptările lingușitoare ( ca să nu le zic mai urât :D)

* Știu că atunci când vine vorba să apărăm ceva ce ne place, aruncăm cu comentarii jingitoare sau de prost gust. Nu le voi aproba.

d5b3d00edf90ac61f5f743c4d023ca6f