Admirația – primul impuls în a imita pe cineva

Scrie un text argumentativ de 150-300 de cuvinte (15-30 de rânduri) despre admirație, ca prim impuls în a imita pe cineva.

Pe parcursul vieții, întâlnim numeroși oameni, oameni diferiți atât prin aspect (condiție naturală), cât și  prin caracter, viziune, ocupație, interese, aspirații, comportament (lucrurile care disting cu adevărat o persoană de alta). Cunoaștem emapatia, dar și antipatia, însă sentimentul care ne trezește cu adevărat interesul este admirația. Continuă lectura „Admirația – primul impuls în a imita pe cineva”

Anunțuri

Simularea – bună sau…?

În clasa a noua nu aveam nici un stres. Abia scăpasem de evaluarea națională, primul examen care a provocat neliniște, teamă, emoții. Îmi amintesc mulțumirea pe care am simțit-o după proba la română și anxietatea care m-a cuprins în timpul celei la matematică. Că greșisem aia și aia și aia, dar pe barem tot nu voiam să mă uit. Întotdeauna am urât baremele și rezolvările verificate în clasă, imediat după ce am dat un test.  Continuă lectura „Simularea – bună sau…?”

Destinul cărții tipărite într-o societate digitalizată

Scrie un text de tip argumentativ de 150-300 de cuvinte despre destinul cărții tipărite într-o societate digitalizată.

Se spune că viitorul ne rezervă cărți, reviste, joburi, vieți și sentimente digitale. Că trăirile noastre vor fi reduse la online și că vom uita cum să ne privim în ochi, cum să desprindem cu degetele foile unui roman. Să fie oare atât de sumbri anii ce vin?

În viziunea mea, întotdeauna vor exista oamenii care aleg lumea trăirilor „palpabile” în detrimentul celei a trăilor în fugă, virtuale. Astfel, consider destinul cărții tipărite într-o societate digitalizată este acela de a exista, dar în ediție limitată.

În primul rând, nu îmi pot imagina cum ar arăta un soi de ediție princeps a cărții unui autor nou, în format e-book. Cartea tipărită va exista mereu, pentru a marca începutul, lumea materială din care e desprins firul unei povești, fie că va fi ea scrisă de un sistem de operare căruia autorul îi va vorbi, fie că încă va fi redactată folosind tastatura.

În al doilea rând, cred că variantele tipărite ale cărților vor reprezenta o noțiune de lux, în contextul în care formatul digital constă în redactare și multiplicare, folosindu-se doar memorie RAM, iar formatul tipărit presupune imprimare de text și grafică pe feluri diverse de hârtie. Practic, o carte care va putea fi ținută în mână și în care vor putea fi subliniate, pe alocuri, pasaje profund, va fi mult mai costisitoare decât una în format electronic.

În plus, precum în prezent există oameni care nu se pot desprinde de valorile tradiționale, deși alternativele moderne le sunt la îndemână, ce mă împiedică să cred că în viitor nu vor exista oameni anti format digital?

Așadar, din punctul meu de vedere, destinul cărții tipărite într-o societate digitalizată nu este unul tragic ci unul al reinventării. Valoarea tipografiei va crește considerabil, dar oamenii îndrăgostiți de lectură și de trăirea în realitate își vor savura și peste ani și ani cafeaua ținând un roman în mână, nu un e-book reader.

*Trebuie să menționez că acesta e doar un model. Puteam să îl fac în mai multe moduri, să mă axez doar pe unul din principiile enumerate sau să mai adaug multe altele. Având în vedere limitele de spațiu – de 150-300 cuvinte, la care se mai pot adăuga încă 100, maxim – e dificil să cuprindem toate noțiunile care ne vin în minte. De-asta eu, personal, îmi „schițez” pe o foaie câteva cuvinte  în jurul cărora dezvolt textul. O idee bună, zic eu, în cazul subiectelor de genul 🙂

**Cuvintele ingroșate reprezintă conectorii logici, care sunt foarte importanți, în funcție de etapele argumentării.

*** :)) :

3b42715887535f8325d6cfa8ecb82acf

Condițiile succesului într-o carieră aleasă

Scrie un text de tip argumentativ de 150-300 de cuvinte (15-30 de rânduri) despre condițiile succesului într-o carieră aleasă.

Se spune că nu succesul este cheia fericirii, ci fericirea este cheia succesului, cum de altfel o mare parte din valorile pe care noi, oamenii, credem că le vom dobândi odată cu reușita supremă sunt de fapt valori pe care ar trebui să le deținem cu mult timp înainte de aceasta. Continuă lectura „Condițiile succesului într-o carieră aleasă”

Rolul campaniilor de promovare a unui stil de viață sănătos

Scrie un text de tip argumentativ de 150-300 de cuvinte despre rolul campaniilor de promovare a unui stil de viață sănătos.

Din punctul meu de vedere, o nouă campanie de promovare a unui stil de viață sănătos este încă un pas înainte pentru evoluția pe plan personal a omului. Sănătatea înseamnă vitalitate, optimism, dorință și frumusețe, aspecte puternic influențate  de stilul pe care îl alegem în ceea ce privește traiul de zi cu zi, iar orice acțiune care are ca scop promovarea alimentației corecte, sportului și bunei organizări a timpului nu poate fi decât una cu un rol decisiv în viața umană. Continuă lectura „Rolul campaniilor de promovare a unui stil de viață sănătos”

Nouă categorie: BAC la română

Româna e pasiunea mea. Tocmai de-asta nu o să mă apuc să pretind că știu toate regulile, că scriu corect orice și oricând, că nu îmi permit să zic pur și simplu „română”, nu „Limba și Literatura Română”.

E română, așa, simplu, ca pentru orice elev, fie că o vede ca pe o altă corvoadă pentru BAC, fie că i-a plăcut mereu și nu a stat niciodată să tocească pentru că nu a avut nevoie, a înțeles din pasiune. Eu nu am stat nopțile învățând comentarii niciodată, pentru că am priceput-o frumos. Cred că așa se întâmplă cu toate lucrurile pe care le iubești și cu cele pe care le faci din pasiune: se întâmplă din tine. Continuă lectura „Nouă categorie: BAC la română”