Gânduri despre „viața la țară”

Ceva scris ieri după-masă și publicat acum 🙂

60429077

Sunt în autobuz, în drum spre București. Abia am plecat. E atât de puternic contrastul între lumea de aici, de la țară și lumea din metropolă. Trecând peste clișee – natura, liniște, poluare, comportamentul oamenilor – e un je ne sais quoi care îi dă farmec vieții rurale. Continuă lectura

Dezvoltarea personală sau cum să manipulezi un public naiv

Ard de nerăbdare de ceva vreme să scriu articolul ăsta, dar nu mi-am găsit cuvintele potrivite până acum (să recunosc că n-am avut nici timp?!), așa că posibil să îngrămădesc multe cuvinte și să bat câmpii puțin (sorry)

Despre ce vorbim noi de fapt atunci când pronunțăm motivație? Despre ce vorbim când pronunțăm putere? Continuă lectura

Vreau să fiu om

Că bine le mai zice !

diacritica

Cu ceva vreme în urmă mă cheamă directorul la el în birou. – Avem o reclamație împotriva ta, face. – Ă?! Ce-am făcut? – Ai bătut un copil. – Ă?! Cine, când, cum? – Ieri, cică. L-ai fi bătut pe Ionel și mamă-sa a făcut plângere la directorul cel mare. – A, ieri. Păi ia verifică în sistem, că ieri am trimis informare acasă despre niște năzbâtii ale copilului, care când l-au luat părinții la întrebări s-o fi apărat și el cum a putut, și anume deturnând atenția de la el. (Tehnică patentată de alții mai mari, după cum bine știm noi deja.) – Da, înțeleg, dar cel mai bine e să nu-i atingi deloc. Știi că în regulament zice că n-ai voie să-i atingi pe copii, în felul ăsta ești la adăpost.

Am încercat să nu-i ating.
Nu pot.
Așa că m-am întors la ce făceam înainte: îi iau…

Vezi articol original 740 de cuvinte mai mult

O problemă de identificare

Răscolind prin articolele mele vechi – cele scrise cu peste un an în urmă – am început să simt o dezamăgire. S-a amplificat treptat, până la punctul în care m-am întrebat: Eu am scris aici? Pe bune, eu am scris?

Apoi m-am gândit la toata siguranța pe care o aveam când apăsam aceleași taste pe care le apăs și acum, scriind lucruri total diferite. Scriam despre fluturași în stomac și alte lucruri sentimentale. Mă înecam în metafore. Continuă lectura

Articolul ăsta e pentru mine

Mi-a plăcut mereu data de 12 noiembrie, probabil începând cu ’96 încoace. De când mă știu, ziua mea a fost cea mai frumoasă zi din an, urmată de Crăciun și apoi de alte evenimente drăguțe pe care le așteptam cu nerăbdarea caracteristică mie. Copilul Diana a fost cel mai nerăbdător copil din lume. Abia aștepta să se facă mare, să meargă la liceu, să se îndrăgostească, să aibă lucruri, să meargă în diverse locuri – odată și-a dorit atât de mult să vină ziua de 15 august, ca să meargă la un bâlci de la țară încât se hotărâse să îți petreacă restul de vară de până atunci dormind. Of course, așa ceva nu putea fi realizabil, deci a abandonat repede ideea. Și ce spun eu aici? Toți copiii sunt nerăbdători când vine vorba de plăcerile lor și…ce ar putea fi în neregulă cu asta?! Continuă lectura

Din ultimele luni

Acum o lună și trei zile m-am mutat în București. Îmi veni să-mi spun : „Mamă, ce repede mai trece timpul ăsta…”. Ce clișeu ! M-am mutat aici, în orașul ăsta mare, frumos pe alocuri și agitat în fiecare colț, într-o perioadă post-suferință. Știți voi cum e cu perioadele post-suferință – vrei din tot sufletul să te aduni și să îți aduci viața în parametri normali. Continuă lectura

Despre moarte și Păpușile Cristinei Nemerovschi

Astăzi am terminat de citit încă o carte a Cristinei Nemerovschi: Păpușile.

Cartea asta nu e despre două fete îndrăgostite, așa cum s-ar grăbi cei cu orizonturile strâmt închise să afirme. Cartea asta e despre două suflete îndrăgostite, oricât de clișeic ar suna. Nu am observat pe parcursul ei acea „mare diferență” dintre relațiile heterosexuale și relațiile homosexuale. Tot ce am observat au fost manifestările unei iubiri: complicată, tinerească, nebunească, nepăsătoare, profundă, neînțeleasă, dar iubire. De fapt manifestările unei iubiri care întâlnește moartea – o parte din ea se pierde, arde, dispare și lasă în urmă un car de amintiri greu de controlat, greu de pus în echilibru cu viața din urmă. Continuă lectura

Noi nu suntem noi, noi suntem ceea ce iubim

Cred că singurul caz în care proverbul „niciodată să nu spui niciodată” nu se aplică e atunci când vine vorba de moarte. Moartea înseamnă teamă. Teamă de necunoscut, teamă de durere, teamă de consecințe, teamă de inevitabil. Nu am vrea, oare, să știm ce se întâmplă după moarte cu acea parte nevăzută, dar simțită, care îl face pe om om, numită suflet? Continuă lectura

De la primul articol încoace

Ia zi-mi, câte ciorne ai început? câți scheleți de postări ai adunat în drafts – articole faine dar neterminate? Sper că mai puține decât mine.

Nu-s doar idei cărora nu le-ai mai putut da curs și subiecte pe care nu ai mai avut chef sau timp să le dezvolți, să știi. Sunt și multe sentimente și părți din tine pe care nu ai putut să le exprimi așa cum ți-ai fi dorit. Până la urmă, nu scriem doar pentru trafic, nu scriem doar pentru cititori; scriem mult și pentru noi. Continuă lectura

Vrei să-mi scrii pe gratis? Nu!

Acum câteva zile am primit un mesaj de la un domn, care se intitula „Redactorul șef” al unei publicații online (și e pompos spus „publicație”). Politicos, poate chiar profi, mă întreba dacă aș fi fost interesată de o colaborare – să scriu articole pentru site-ul lui, pe teme serioase și de interes general.

Tot politicoasă am fost și eu când l-am întrebat dacă articolele pe care le-aș scrie ar fi plătite (la numărul de cuvinte, bineînțeles), pentru că nu menționase nimic legat de plată. Mi-a răspuns, ca și cum Continuă lectura