Despre moarte și Păpușile Cristinei Nemerovschi

Astăzi am terminat de citit încă o carte a Cristinei Nemerovschi: Păpușile.

Cartea asta nu e despre două fete îndrăgostite, așa cum s-ar grăbi cei cu orizonturile strâmt închise să afirme. Cartea asta e despre două suflete îndrăgostite, oricât de clișeic ar suna. Nu am observat pe parcursul ei acea „mare diferență” dintre relațiile heterosexuale și relațiile homosexuale. Tot ce am observat au fost manifestările unei iubiri: complicată, tinerească, nebunească, nepăsătoare, profundă, neînțeleasă, dar iubire. De fapt manifestările unei iubiri care întâlnește moartea – o parte din ea se pierde, arde, dispare și lasă în urmă un car de amintiri greu de controlat, greu de pus în echilibru cu viața din urmă. Continuă lectura

Boyhood. Cât durează?

Cine nu a văzut Boyhood, trebuie să îl vadă. Eh, trebuie ăsta nu e o obligație. E un sfat, o recomandare. E modul meu de a spune că un film te învață ceva sau că te face să cunoști mai mult, să înțelegi mai mult. Iar atunci când ceva îmi atrage atenția în sensul ăsta…ei bine, atunci insist cu promovarea acelui lucru. Boyhood e filmat pe parcursul a 12 ani, cu aceiași actori. În 12 ani un copil devine adult, un părinte greșește și învață, dar filmul ăsta nu te șochează, pentru că nu ai să vezi nimic nou, nimic SF în el. Cred că toți ne-am putea identifica cu scene, momente și persoanje. Continuă lectura

Recenzie Fiica norocului – Isabel Allende

fiica-norocului_1_fullsizePe Isabel Allende am descoperit-o prin Paularomanul-scrisoare către fata ei aflată în comă. Mi-a plăcut faptul că nu se rezuma la plâns, la dor și la implorări către divinitate ci îi vorbea Paulei prin povești și amintiri.

Ei bine, în Fiica norocului domină ficțiunea dar nu pot spune că nu se îmbină cu spiritul scriitoarei ca persoană, cu viața ei. Este vorba tot despre Chile, despre călătorii la San Francisco și despre o poveste de iubire crudă, naivă, specifică vremurilor. Totul se întâmplă în perioada California Gold Rush, când aurul se descoperise în zona San Francisco și oamenii se îndreptau cu planuri de îmbogățire într-acolo din toate colțurile lumii.

Practic, acțiunea începe în 1832, în Chile, când Rose Sommers o ia sub protecție, alături de frații ei, Jeremy și John, pe Eliza, o fetiță lăsată într-o cutie de săpun de rufe în fața casei lor. Rose, care avea 20 de ani, părăsise Londra pentru a lăsa în urmă păcatul îndrăgostirii de un tenor vienez și a pentru spăla rușinea familiei. În plus, hotărâse că nu se va mai căsători niciodată, pentru că iubirea trăită și retrăită în fantezii o împlinea. Cum nu avea copii, Eliza apare la momentul potrivit și crește sub ochii lor și ai Mamei Fresia, o indiancă bătrână și pricepută în ale leacurilor, ierburilor și rugăciunilor. Ea o învață pe Eliza să gătească, să planteze și să vindece astfel că, odată cu prima parte a cărții, între anii 1843 și 1848, fata devine un fel de amestec între aristocrată și copilă a misterelor indiene.

Rose hotărăște că Eliza trebuie să se căsătorească; îi găsește și un potențial soț, dar ea se îndrăgostește  deun angajat de clasă joasă al unchiului ei, John. Băiatul, pe nume Joaquin Andieta, locuia cu mama lui într-un cartier sărăcăcios și voia cu orice preț să își schimbe condiția și să construiască o viață bună pentru familie. Întâlnirile dintre el și Eliza rezultă o iubire pasională și puternică, dar totuși, infantilă. Febra aurului îl îndeamnă să plece în California și își asigură iubita că se va întoarce la ea după ce se va fi îmbogățit.

Puteți ghici că el nu se întoarce și Eliza fuge în căutarea lui, se aventurează într-o călătorie de care numai o femeie puternică era capabilă. Trece prin multe situații și, într-un final, realizează că iubirea nu e suficientă în viața reală, că nu totul e precum în cărțile erotice ale lui Rose, citite pe ascuns.

Nu pot spune că a avut un impact puternic asupra mea cartea asta, dar pot spune că m-a învățat lucruri faine despre o perioadă total necunoscută mie și despre un stil de viață greu de imaginat altfel. Mai ales despre dezvoltarea satului San Francisco într-o metropolă.

Iubesc romanele care au o proiecție în realitate, așa că o recomand tuturor.

Recenzie Hélène Grémillon – Confidentul

Confidentul-copertaAm văzut-o prima dată în librăria Humanitas, din Centrul Vechi al Sibiului. Știam că e posibil să o câștig la un concurs pe blog, pe chestii livrești, așa că m-am uitat atent la ea, am admirat coperta cea  super-reușită, am recitit descrierea, și m-am gândit că oricum ar fi, trebuie să o am.

Și acum o am. Am devorat-o, nu citit-o. Iubesc romanele subiective și directe, iar Confidentul e unul din ele.

Mi-au plăcut mult firele narative. Inițial, Camille Werner povestește despre moarte. Moartea tatălui nu se putea compara cu cea a mamei, dar ambele aveau în comun scrisorile de condoleanțe, care soseau zilnic și nu aduceau nimic mai mult decât regret și cordialitate. Mama lui Camille murise de curând iar scrisorile îi umpleau căsuța poștală. Una din ele era ciudată, groasă, ca și cum ar fi avut multe foi scrise. A fost singura scrisoare pe care Camille a dus-o la capăt. Autorul ei era un anume Louis care povestea despre o anume Annie. Nimic cunoscut, așa că sigur trebuia să fie o greșeală, iar scrisoarea Continuă lectura

Viziune despre Breaking Bad

Oamenii, în general, se uită la filme pentru acțiune, pentru dramă, pentru amuzament, pentru poveste… pentru orice, dar nu pentru munca interioară, cea greu de realizat a actorului, nu a personajului.

Actorul e mereu pus să fie altcineva. Trebuie să învețe psihologia personajului ca să poată fi el, și ghici de ce? Pentru că oamenii au un simț tare ascuțit de a detecta falsitatea. Falsitatea o observi când te uiți la Iubiri secrete și la Ochii din umbră. Actorul genial îl vezi în House, în One Tree Hill, în Breaking Bad.

Breaking Bad a fost primul serial pe care l-am vazut extrem de repede. Zilnic, episod după episod, mereu în suspans. E un serial care presupune un subiect în fiecare episod, un subiect care trebuie transformat în acțiune și în dramă, cu câteva scene comice pe ici și colo, dar care mereu reușește să te facă să mai vrei. Poate s-a terminat prost, prea dramatic, prea sec pentru valoarea parcursului, nu știu. Finalul e cel care contează cel mai puțin, nu?

Revenind, spuneam că oamenii judecă personajul, nu îl analizează. În Walter am văzut mai mult decât un prof de chimie amărât că are cancer și care vrea, pe ultima sută de metri să facă bani. Personajul e de geniu. E genul omului care s-a săturat să asculte mereu de ceilalți, să fie mereu considerat liniștit, predispus la conpromis. El vrea să depășească condiția impusă și să devină  el – inteligentul, impunătorul, potențialul.

Nu prepară amfetaminăa albastră doar pentru bani, ci ca să își arate că poate fi cel mai bun. Știi că pasiunea iese la suprafață, cândva, în cel mai benefic mod posibil. Se încurcă cu traficanții din cartel nu pentru banii pe care îi câștigă, ci pentru respectul pe care îl câștigă.

Breaking Bad nu e o dramă sentimentală. În viața lui Walter nu e decât o femeie, care vine la pachet cu frustrări, nemulțumiri, ură, iubire. Un film se poate face și fără prezențe feminine încurcătoare de vieți. Totul aparține imprevizibilului.

Și da, personajul se schimbă mult, se dezumanizează mult. Dar la final, te întrebi…oare sufletele câtora dintre noi nu aparțin potențialului aruncat în fundul unei case, unei familii, unei vieți sociale?

enhanced-6041-1393023306-1

Isabel Allende – Paula

Am primit Paula de curând și am citit-o rapid, deși când am văzut  că e foarte slabă în dialog, și conține mai mult narațiune și descriere, mi-am zis că îmi va lua mult timp să o duc la capăt. Dar nu, alaltăieri seară devoram ultimele pagini, iar când am terminat-o am avut senzația că … ”mai vreau și nu mai am” . Cert e că nu m-am săturat de povestea aia.

isabell allende carte

Povestea unei fete bolnave de porfirie, care din neatenția personalului medical ajunge să stea luni bune în comă pentru ca în final să moară acasă. O fată iubită ca în povești și mai mult de atât, un om diferit. Isabel Allende și-a început cartea ca o scrisoare adresată Paulei, pe care aceasta avea să o citească Continuă lectura

Dragostea durează trei ani

dragostea_dureaza_trei_aniSau aşa susţinea Frederic Beigbeder. Susţinea, pentru că, de fapt, la finalul cărţii îşi schimbă opinia. Cam aşa:

La început, este un an de pasiune, pe urmă, un an de tandreţe şi, în cele din urmă, un an de plictis. În primul an, cumperi mobila. În al doilea an, muţi mobila. În al treilea an, împarţi mobila.

apoi Continuă lectura

Când nu ne vorbim

Întotdeauna există o noţiune condiţională în viaţa noastră. Una importantă, altele pe lângă.

Cum ar fi dacă, aş vrea dacă, aş putea dacă şi, cel mai grav, aş fi fost dacă, aş fi vrut, putut, dacă.

Azi am citit o carte la foc automat. Nu ştiu de ce, e cea din postul anterior. Faza cel mai des întâlnită la cărţile psihologice e că, în fond, nu exprimă acţiunea, ci vorbele de duh de care eşti însetat. Pe care vrei să le vezi acolo, scrise, ca să te marcheze, ca să îţi vină să le subliniezi cu pixul adânc pe foaie, cu dorinţa de a nu Continuă lectura

Ninsoare, femei şi Bukowski

Sau Femei de Bukowski. Ieri am mers la bibliotecă şi mi.am luat două cărţi. Accidentul

large8de Nicholas Sparks si Femei de Charles Bukowski. Abia aşteptam să o citesc pe a doua, şi recunosc că prima îi era alternativă.

Citind Cele cincizeci de umbre ale lui Grey, am descoperit că merg şi romanele erotice introduse în lista mea de lecturi. Bine, nu prind mereu pentru că greu găsesc una care să aibă şi un ceva mai realist în ea, pe lângă scenele specifice genului, aşa că am zis să încerc Bukowski.

Încă nu ştiu dacă am făcut rău sau bine. Cert e că într-o oră am citit câteva capitole din Femei. Ningea, era destul de cald, şi nici net-ul nu mă Continuă lectura

Apa pentru elefanti-Sara Gruen

A trecut destul de mult timp de cand am citit cartea asta minunata, dar mi-am amintit de ea in

timp apapentruelefantiimagini ce ma uitam pe un site cu fotografii de la circuri. Si era imposibil sa nu comentez putin despre ea aici.

Mi-a placut mult de tot, m-a impresionat chiar, atat povestea in sine cat s Continuă lectura