Bloguri, vloguri și influenceri

Mă gândeam că, acum vreo 4-5 ani, ieșisem de la liceu și m-a întrebat o prietenă dacă am văzut vlogul nu știu cui. Vlog? Ce e ăla? Vrei să spui blog. Nu, nu, vlog. E un video în care vorbești chestii amuzante sau ceva gen și lumea începe să te urmărească. Aaaa….ok, nu știu, eu scriu pe blog.

Era perioada în care vlogul începuse să ia amploare în online-ul românesc, cu întârzierea specifică tuturor trendurilor de la noi. Acum, abia dacă mai reușesc să citesc un articol care să nu aibă la final un video. Sau care să nu fie doar ceva scris ca introducere la un video. La un video cu machiajuț, cu fashionuț, cu sfaturi despre cum să îți trăiești viața ca mine că așa e mai bine. Nu sunt uimită – doar înțeleg prea bine cum se scoate profitul din așa ceva.  Continuă lectura „Bloguri, vloguri și influenceri”

Reclame

Azi trebuia să fie ziua lui

Trebuia. Dar nu e, pentru că el nu mai e.

Atunci când a murit, lumea s-a împărțit în două: cei care l-au plâns și cei care au spus că a fost mai bine așa. Pentru el, pentru ceilalți. Doar ei știu pentru cine, că eu nu. Cert e că pentru nimeni dintre cei care l-au cunoscut cu adevărat nu a fost mai bine. Lumea s-a împărțit în oamenii cu suflet și oamenii fără suflet, între cei buni și cei răi, între cei apropiați și cei despre care nu am mai vrut să aud vreodată.  Continuă lectura „Azi trebuia să fie ziua lui”

O altă postare dintr-o mie, despre după iubire

Nu știu aproape nimic despre iubire, dar știu totul despre ce lasă în urmă. Pentru că am obiceiul de a deforma trecutul, de a răsturna zilele și a adapta bucuria momentelor după bunul meu chef. Poate că nu mai vreau să îmi amintesc lucrurile așa cum fost sau poate că nu mai pot.

Inevitabil e, totuși, să ștergi senzațiile, să le dai afară din colțul pe care l-au ocupat undeva, în tine. Oricât de mult ți-ai dori să Continuă lectura „O altă postare dintr-o mie, despre după iubire”

Gânduri despre „viața la țară”

Ceva scris ieri după-masă și publicat acum 🙂

60429077

Sunt în autobuz, în drum spre București. Abia am plecat. E atât de puternic contrastul între lumea de aici, de la țară și lumea din metropolă. Trecând peste clișee – natura, liniște, poluare, comportamentul oamenilor – e un je ne sais quoi care îi dă farmec vieții rurale. Continuă lectura „Gânduri despre „viața la țară””

Și adulții colorează

Nu îmi imaginam că după atâta timp în care mi-am „ros” răbdarea cu tot felul de lucruri, o să mă mai pot juca de-a mica artistă, așa cum făceam acum câțiva ani.

Când eram mică îmi plăcea să desenez în creion și apoi să pictez. Cel mai bine mă pricepeam să fac sate/mici părți dintr-un sat, pe foi A3, pentru că în timp ce toți colegii mei desenau casele de aceeași dimenisune, eu învățasem să le proiectez în spațiu și să pară ceva mai realiste. Și bineînțeles că ei încă desenau o clădire prin metoda clasică – pătrat + triunghi drept acoperiș – iar eu adoram să pornesc de la cub și să realizez cumva și toate detaliile așa încât imaginea generală să se apropie de una adevărată. Continuă lectura „Și adulții colorează”

Hater azi? Mai bine nu

Cei care au făcut o comparație între cum arăta feed-ul de la Facebook anul trecut și anul de dinainte, pe 14 februarie și cum arată anul ăsta, probabil și-au dat seama că acum înghite o cantitate de miștocăreală mult mai mare decât în trecut. Miștocărelii i se adaugă frustrare, invidie, dezamăgire, singurătate – toate ascunse sub masca omului sătul de buchete de flori și cuvinte dulci, care are glas să strige „Vă veți despărțiiii!” cuplurilor fericite.

Mulți se plâng că pe 14 februarie oamenii se transformă fie în Continuă lectura „Hater azi? Mai bine nu”

Dezvoltarea personală sau cum să manipulezi un public naiv

Ard de nerăbdare de ceva vreme să scriu articolul ăsta, dar nu mi-am găsit cuvintele potrivite până acum (să recunosc că n-am avut nici timp?!), așa că posibil să îngrămădesc multe cuvinte și să bat câmpii puțin (sorry)

Despre ce vorbim noi de fapt atunci când pronunțăm motivație? Despre ce vorbim când pronunțăm putere? Continuă lectura „Dezvoltarea personală sau cum să manipulezi un public naiv”

Vreau să fiu om

Că bine le mai zice !

diacritica

Cu ceva vreme în urmă mă cheamă directorul la el în birou. – Avem o reclamație împotriva ta, face. – Ă?! Ce-am făcut? – Ai bătut un copil. – Ă?! Cine, când, cum? – Ieri, cică. L-ai fi bătut pe Ionel și mamă-sa a făcut plângere la directorul cel mare. – A, ieri. Păi ia verifică în sistem, că ieri am trimis informare acasă despre niște năzbâtii ale copilului, care când l-au luat părinții la întrebări s-o fi apărat și el cum a putut, și anume deturnând atenția de la el. (Tehnică patentată de alții mai mari, după cum bine știm noi deja.) – Da, înțeleg, dar cel mai bine e să nu-i atingi deloc. Știi că în regulament zice că n-ai voie să-i atingi pe copii, în felul ăsta ești la adăpost.

Am încercat să nu-i ating.
Nu pot.
Așa că m-am întors la ce făceam înainte: îi iau…

Vezi articol original 740 de cuvinte mai mult

Altruismul nostru de toate zilele

Am băgat de seamă că oamenii sunt uimiți atunci când cineva face un lucru sincer, care nu îi aduce nici un beneficiu material, din proprie inițiativă – ceea ce numim o faptă bună. Văd tot mai des persoane care postează pe facebook imagini cu obiecte pierdute, de la portofele până la cercei, și prin puterea share-ului se face așa încât informația ajunge la deținător. Lucrul ăsta se aplică și la animale pierdute/rătăcite. Am văzut nu o singură dată bătrâni ajutați să urce în autobuz sau ridicați de jos de către persoane tinere, cumpărături căzute și adunate de mâini străine, mâncare, haine și bani oferite săracilor și celor fără casă, cât și multe altele. Sunt convinsă că lucrurile astea se întâmplă frecvent, că există oameni care fie le fac, fie asistă la ele, și totuși ne plângem că oamenii nu mai au omenie. De ce?
Continuă lectura „Altruismul nostru de toate zilele”

O problemă de identificare

Răscolind prin articolele mele vechi – cele scrise cu peste un an în urmă – am început să simt o dezamăgire. S-a amplificat treptat, până la punctul în care m-am întrebat: Eu am scris aici? Pe bune, eu am scris?

Apoi m-am gândit la toata siguranța pe care o aveam când apăsam aceleași taste pe care le apăs și acum, scriind lucruri total diferite. Scriam despre fluturași în stomac și alte lucruri sentimentale. Mă înecam în metafore. Continuă lectura „O problemă de identificare”