Azi trebuia să fie ziua lui

Trebuia. Dar nu e, pentru că el nu mai e.

Atunci când a murit, lumea s-a împărțit în două: cei care l-au plâns și cei care au spus că a fost mai bine așa. Pentru el, pentru ceilalți. Doar ei știu pentru cine, că eu nu. Cert e că pentru nimeni dintre cei care l-au cunoscut cu adevărat nu a fost mai bine. Lumea s-a împărțit în oamenii cu suflet și oamenii fără suflet, între cei buni și cei răi, între cei apropiați și cei despre care nu am mai vrut să aud vreodată.  Continuă lectura „Azi trebuia să fie ziua lui”

Despre moarte și Păpușile Cristinei Nemerovschi

Astăzi am terminat de citit încă o carte a Cristinei Nemerovschi: Păpușile.

Cartea asta nu e despre două fete îndrăgostite, așa cum s-ar grăbi cei cu orizonturile strâmt închise să afirme. Cartea asta e despre două suflete îndrăgostite, oricât de clișeic ar suna. Nu am observat pe parcursul ei acea „mare diferență” dintre relațiile heterosexuale și relațiile homosexuale. Tot ce am observat au fost manifestările unei iubiri: complicată, tinerească, nebunească, nepăsătoare, profundă, neînțeleasă, dar iubire. De fapt manifestările unei iubiri care întâlnește moartea – o parte din ea se pierde, arde, dispare și lasă în urmă un car de amintiri greu de controlat, greu de pus în echilibru cu viața din urmă. Continuă lectura „Despre moarte și Păpușile Cristinei Nemerovschi”

Noi nu suntem noi, noi suntem ceea ce iubim

Cred că singurul caz în care proverbul „niciodată să nu spui niciodată” nu se aplică e atunci când vine vorba de moarte. Moartea înseamnă teamă. Teamă de necunoscut, teamă de durere, teamă de consecințe, teamă de inevitabil. Nu am vrea, oare, să știm ce se întâmplă după moarte cu acea parte nevăzută, dar simțită, care îl face pe om om, numită suflet? Continuă lectura „Noi nu suntem noi, noi suntem ceea ce iubim”