Altruismul nostru de toate zilele

Am băgat de seamă că oamenii sunt uimiți atunci când cineva face un lucru sincer, care nu îi aduce nici un beneficiu material, din proprie inițiativă – ceea ce numim o faptă bună. Văd tot mai des persoane care postează pe facebook imagini cu obiecte pierdute, de la portofele până la cercei, și prin puterea share-ului se face așa încât informația ajunge la deținător. Lucrul ăsta se aplică și la animale pierdute/rătăcite. Am văzut nu o singură dată bătrâni ajutați să urce în autobuz sau ridicați de jos de către persoane tinere, cumpărături căzute și adunate de mâini străine, mâncare, haine și bani oferite săracilor și celor fără casă, cât și multe altele. Sunt convinsă că lucrurile astea se întâmplă frecvent, că există oameni care fie le fac, fie asistă la ele, și totuși ne plângem că oamenii nu mai au omenie. De ce?

Sincer, nu știu. Probabil din cauza celor irascibil și mulți, atât de grăbiți să-și realizeze trebușoarele monotone și lipsite de importanță pentru restul lumii încât nu au timp să observe nevoia altcuiva de a fi ajutat. Nu au timp și nu au nici răbdare, dar dispun de suficientă răutate, altfel nu îmi explic cum de un șofer poate fi capabil să claxoneze isteric un bătrân care abia merge, pe trecerea de pietoni. E veche povestea asta, dar se repetă iar și iar și iar. Nu știu dacă să clasific un om ca fiind rău doar pentru că îi lipsește sensibilitatea și pentru că nu are suficientă conștiință care să-l mustre sau nu. Poate în alte situații dă dovadă de bunătate, deși mă îndoiesc.

Dar oamenii care fac faptele bune, ei sunt cei buni? Teoretic, o faptă e bună pentru că efectul ei e singurul care contează. Nu are importanță motivul sau intenția, fie că e vorba de obligație sau de un interes propriu. Atâta timp cât a adus ceva bun pentru o altă persoană, e o faptă bună. Practic, motivele și intențiile ne fac să ne întrebăm dacă există altruismul pur sau fiecare faptă pe care o facem și, implicit fapta bună, nu e doar o altă formă de a ne satisface nouă interesele.

Oricât de bizar ar suna, totul poate fi rezumat la o întrebare: nu cumva dorința de a face bine cuiva  e dorința noastră de a ne aduce satisfacția proprie? Ăsta ar fi egoismul psihologic. O teorie filosofică destul de șubredă, care neagă altruismul și susține că orice faptă bună pe care o poate face un om are în spate nevoia respectivului de a se simți bine, prin binele făcut.

Scenariul e șubred încă din temelii, în sensul că nu poți să te simți bine după ce ajuți o persoană sau o cauză  dacă nu pleacă din interiorul tău o senzație pozitivă, de „bine”, pentru nevoia persoanei sau cauzei, independentă de gândul că ai putea avea remușcări dacă nu faci asta.

Sunt rare momentele în care suntem puși în situația de a avea timp să ne gândim dacă hotărârea de a nu face un bine ne va aduce mustrări de conștiință. De fapt, uneori nu avem timp nici măcar să luăm o hotărâre conștientă ci acționăm dintr-un impuls. Acolo trebuie să fie altruismul pur, în momentul în care doar acționezi, fără să te mai gândești la de ce să faci asta.

Clar există și o formă de egoism psihologic în fiecare dintre noi, atunci când într-adevăr intervine frica regretului, frica remușcării, dar de aici și până la a accepta că nu există persoane care să vrea pur și simplu să facă bine e o cale lungă și cu un dead end.

Faptele bune există și nu ar trebui să mai fim atât de surprinși atunci când le vedem realizate. Omenia… e la locul ei și ea 🙂

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Altruismul nostru de toate zilele&8221;

  1. Haha, e si un episod din Friends in care Joey si Phoebe se contrazic daca oamenii fac faptele bune din pur altruism sau ca sa se simta ei bine. Eu cred ca si daca se intampla asta, gestul frumos tot nu trebuie calificat ca egoism. Pana la urma spune ceva despre o persoana si faptul ca se simte bine ajutandu-i pe altii,nu? Si sunt de acord cu tine, daca vrei sa faci o fapta buna o faci, nu te apuci sa scrii un pro/con list.

    Apreciază

    1. Pai nu e egoism. Faza cu egoismul psihilogic mi se pare rezultatil unei confuzii de termeni si ignora sentimentul omului de a face ceva bun din inima, fara sa mai stea sa analizeze circumstantele…
      Multumesc ca ai trecut pe aici, Ralu !

      Apreciază

Comentează

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s