Articolul ăsta e pentru mine

Mi-a plăcut mereu data de 12 noiembrie, probabil începând cu ’96 încoace. De când mă știu, ziua mea a fost cea mai frumoasă zi din an, urmată de Crăciun și apoi de alte evenimente drăguțe pe care le așteptam cu nerăbdarea caracteristică mie. Copilul Diana a fost cel mai nerăbdător copil din lume. Abia aștepta să se facă mare, să meargă la liceu, să se îndrăgostească, să aibă lucruri, să meargă în diverse locuri – odată și-a dorit atât de mult să vină ziua de 15 august, ca să meargă la un bâlci de la țară încât se hotărâse să îți petreacă restul de vară de până atunci dormind. Of course, așa ceva nu putea fi realizabil, deci a abandonat repede ideea. Și ce spun eu aici? Toți copiii sunt nerăbdători când vine vorba de plăcerile lor și…ce ar putea fi în neregulă cu asta?!

12 noiembrie 2015 a fost o zi de naștere diferită. Pentru că viața mea și a celor apropiați e diferită, pentru că eu văd lucrurile într-un mod diferit, pentru că viziunea și concepțiile mele s-au schimbat. Vara lui 2015 m-a învățat că familia e cel mai important lucru din viața unui om. Știam asta la nivel pur teoretic. Îmi trecea prin cap odată cu anumite remușcări, în rarele și scurtele momente în care mă gândeam că s-ar putea să greșesc și eu să nu fiu de fapt centrul propriului meu univers. Fără oamenii care mă iubesc aș fi o persoană singură și tristă. Nu știu ce e mai rău decât să fii singur și trist într-o lume în care toată lumea aleargă după grup și fericire.

Am părăsit Bucureștiul pentru câteva zile; mi s-a făcut dor, ca oricăruia, de cum se simte acasă. 

Știu că există oameni care nu văd specialul din acasă pentru că au niciun liant între locul în care au crescut și ei înșiși. Fie nu au avut parte de bucurii pe cât ar fi trebuit, fie au amintiri dureroase, fie chiar nu există niciun motiv care să le provoace dorul. Dar ziua asta e despre mine. Articolul ăsta e pentru mine – singurul pe care îl scriu într-un an exclusiv pentru mine, în care îmi permit să exagerez, să dramatizez, să nu fiu coerentă, s-o dau într-un limbaj care nu mi-e caracteristic, să nu pun taguri și să sar de la o idee la alta, ca acum. Strică cu ceva dacă ne permitem să fim naturali?

Mama a pregătit un tort superb. Mama a gătit, ca în fiecare zi, lună, an.  Familia mea micuță, în esența ei, s-a reunit într-o formă în care nu am mai văzut-o de prea mult timp și am vorbit, povestit, ne-am privit, ne-am mirat de cât de repede a trecut timpul și parcă lucrurile au fost pe un făgaș normal în seara asta. Cum nu au mai fost dintr-o vreme pe care aproape am uitat-o, dar de care îmi era dor.

„Ce fată normală își mai serbează cel de-al 19-lea an cu ai ei?”.Una anormală. Una care știe diferența dintre valorile autentice și cele trecătoare, dintre o noapte în club cu oameni care probabil nu vor mai fi peste un an și o zi cu oamenii care sunt acolo oricând.

Declar că mi-am creat propria viziune despre fericire, cum era și normal, și nu cred că ar corespunde cu a nimănui altcuiva. Dacă ar trebui să scazi din suma momentelor de fericire, suma momentelor de tristețe iar rezultatul ar fi mai mare decât 0, atunci rezolvarea ecuației ți-ar spune că ești un om fericit.

fcc4f82c49ce3df3d5e948e9e31a0c73

Reclame

10 gânduri despre „Articolul ăsta e pentru mine

  1. Sunt perfect de acord cu ce zici. Raman surprinsa de fiecare data cand aud pe cate cineva spunand ca nu a mai fost pe acasa de nu stiu cate luni, si o spun cu un fel de mandrie, de parca esti cool daca nu iti pasa de familia ta. Eu regret foarte tare ca nu am reusit in ultimii ani sa ajung acasa de ziua mea. Inclusiv vara asta, cand numai un loc vesel nu a fost acasa, ma simteam de sute de ori mai bine acolo decat oriunde altundeva.

    P.S. Sper sa mai avem ocazia sa mergem impreuna, candva, la balci de 15 august. :))

    Apreciază

  2. Diana, cu întârziere, îţi urez un la mulţi ani sincer şi plin de speranţă. Eşti o fată puternică şi nu spun asta doar pentru că aşa trebuie, ci pentru că eu cred cu tărie în tine, chiar dacă ne cunoaştem doar virtual.
    Sper că ai avut o zi de naştere frumoasă! Şi da, ai atât de multă dreptate: nimic nu se compară cu familia. NIMIC.
    Să ai zile senine şi să mai scrii aşa, că-i frumos tare.

    Apreciază

Comentează

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s