Mașinile sunt inteligente, șoferii sunt pricepuți, dar atenția e totul

Scenariul stupid al unui film de groază: o mașină în care se află un cuplu traversează un drum singuratic, tăiat printr-o pădure, pe vreme ploioasă, încețoșată. Mașina merge lin, oamenii sunt calmi. Dintr-o dată le apare în față o arătare monstruoasă, șoferul virează forțat într-o parte, mașina cade într-o râpă și de aici se derulează povestea macabră, în care cei doi mor, sau sunt atacați, sau au răni grave și se transformă. Sau mai știu eu ce grozăvie.

Scenariul desprins din realitatea actuală: Iarnă. O mașină în care se află o familie tânără trece printr-o zonă ce anunță curbe periculoase. Șoferul își amintește că are de rezolvat urgent una din acele probleme care apar frecvent la firmă, așa că începe să scrie un email. Nu e prima oară când face asta și își spune că după atâta timp nu se mai poate întâmpla nimic rău. Din față vine cu viteză un autocamion. Șoferul pierde controlul și virează la stânga, ciocnindu-se pe lateral cu tirul, care îl târăște efectiv metri buni înapoi. Cumva, bărbatul supraviețuiește, dar partenera sa moare.

Viața bate filmul? Suntem obișnuiți să credem că filmele de groază au scenarii menite să bage frica-n noi. Ne prezintă o grămadă de moduri prin care am putea muri, nenumărate stiluri de frică și tortură, psihică și fizică. Dar putem să ne uităm la ce se întâmplă în jurul nostru? Putem, măcar cât să luăm la cunoștință că murim din neglijență în moduri absurde?

Nu știu ce vei face și ce vei gândii după ce termini de citit articolul ăsta.Nu știu nici măcar dacă o să ai timp/chef să îl termini, așa că îți spun de acum că aproximativ 250 000 de persoane sunt grav rănite anual, în Europa, în urma accidentelor rutiere, că 28 000 mor, tot anual, și că 23% din aceste numere reprezintă victime ale accidentelor produse de șoferi care utilizează telefonul mobil în timp ce conduc!

Și am folosit timpul prezent. Pentru că acum, în momentul în care tu citești, zeci de persoane din România au o mână pe volan și una pe telefon. Unii scriu mesaje, alții trimit email-uri, alții poartă conversații fără căștile handsfree. Sunt atât de convinși că universul nu are cum să joace împotriva lor încât uită de Știrile de la T.V pe care le urmăresc cu interes și de toate accidentele relatate până în cel mai mic detaliu de reporteri. Uită de accidentele văzute de ei înșiși, în trafic, de multitudinea de clipuri de pe Youtube în care sunt filmate mașini care se  răstoarnă, aprind sau se dezmembrează cu totul în urma unui impact în forță. Neatenție e, măcar dintr-o parte și cel mai des e provocată de interesul pentru o activitate care, teoretic, ar putea să mai aștepte. Un om care conștientizează că viața umană, fie că e vorba de cea a  pasagerilor din propria mașină, fie că a celorlalți, e mai presus de orice problemă sau interes de moment, nu are cum să meargă la risc. Nu are putere să se încreadă pe experiență și cu atât mai puțin pe noroc.

Prin campania „Don’t Text and Drive!”, Toyota a pus în evidență excesul de încredere pe care îl dezvoltă oamenii în timp ce conduc, și nu e vorba de stăpânirea de sine, nici măcar de stăpânirea mașinii din dotare, ci de încrederea în situațiile din trecut. Apare principiul „Dacă am făcut-o de atâtea ori, merge și acum!”. Am remarcat că aceeași gândire o au și copiii care se plimbă cu bicicleta și ridică ambele  mâini de pe ghidon, sau chiar dau mesaje în timp ce cu o mână își păstrează, cât de cât, echilibrul. Nu doar o dată i-am văzut căzând sau în pericol să dea nas în nas cu un stâlp electric.

Videoclipul de mai jos reprezintă desfășurarea experimentului „Don’t Text and Drive!”, realizat de Toyota în colaborare cu Roxana Ciuhulescu și Dani Oțil. A fost construit un traseu care cuprindea situații și obstacole întâlnite frecvent de șoferii de pretutindeni, traseu pe care cei doi au trebuit să îl parcurgă răspunzând la SMS-uri. Au fost asistați de jurnaliști din domeniul Auto/Moto și astfel s-au tras concluziile, valabile oricând în timpul șofatului:

Zilnic sunt pierdute vieți din neglijență. Din încredere într-o atenție distributivă pe care omul poate că o are, dar care nu se aplică în mașină. În mașină nu e vorba numai despre tine, persoana și alegerea ta, ci și despre cei de lângă tine,din spatele, din fața ta. Despre cei pe care îi cunoști și despre cei alături de care parcuri un drum. Nu doar o dată, mergând cu mașina, m-am uitat în jur și m-am gândit la zecile de automobile antrenate în trafic; trec unele pe lângă altele, purtând vieți și destine. Oare câte din ele au șoferi care își dau seama cât de mare le e responsabilitatea?

Mi-am găsit răspunsul mereu, amintindu-mi de oamenii diverși care m-au dus cu mașina din locul X în Y. Le analizez atenția și comportamentul de fiecare dată. Nu îmi plac cei care vorbesc prea mult, cei care își îndepărtează des privirea de la drum, care caută mereu un mijloc de distracție, ca să evadeze puțin din plictiseala condusului. Mă sperie de-a dreptul cei care ia telefonul în mână, indiferent ce gând au cu el. Îi admir, în schimb, pe cei care nu poartă conversații telefonice decât folosind căștile handsfree. Îmi inspiră siguranță și control.

Precum îmi inspiră Toyota prin campania inițiată. Au vrut să ne transmită un mesaj clar: mașinile sunt inteligente, șoferii sunt pricepuți, dar atenția e totul. Cu toate că e liderul producător de automobile pe plan mondial, nu uită că mașina implică o responsabilitate enormă și că necesită un șofer conștient de însemnătatea vieții umane.