O brânză râvnită

Acest articol a fost scris în cadrul competiției Superblog 2014

Grea e munca de promoter Delaco atunci când îți place brânza și toți vor să ți-o fure de sub nas! Toți, toți! Până și bătrânica aia care venea încet spre mine, cu fața zâmbitoare și gata-gata să-mi spună o vorbă bună, s-a repezit pe platou de nici n-am avut timp să văd câte bucăți de cașcaval mi-a luat. Oricum, trebuie să fi fost peste 20, că mi s-a stricat tot aranjamentul și a trebuit să mai tai două rotițe.

Hai că pe copii i-am înțeles. Venea câte unul și lua două-trei sandvișuri cu cremă de brânză, se ducea în spatele panoului, unde îl aștepta gașca cu o caserolă mare de plastic, apoi trimiteau pe altul, lua și el câteva, apoi altul și uite așa parcă făceau provizii de iarnă. Chiar nu mai știu ce să cred. Părinții nu le fac sandvișuri sau erau mai bune ale mele? O fi fost crema de brânză cu verdeață de vină, că am pus din belșug pe felii. Plus cu foaie de salată și roșii pe deasupra. Hai să nu fiu dură. A fost și vina mea că am făcut o grămadă de sandvișuri, cu gândul că doar-doar îmi rămân și mie. Dar de unde?

A venit un nene, pe la vreo 50 de ani, și mi-a zis că ar vrea și el să mănânce unul, că tare bine arată, dar dacă pot, să-i mai pun un strat de cremă, că el vrea să simtă că e consistent. I-am zis că bine, bine, mai pun, doar voiam să știu clar că îi place și că va cumpăra pentru acasă. M-a văzut el dispusă să îi mulțumesc gusturile și așa m-am trezit că am pus jumătate de cutie pe o feliuță de pâine. Da, da, știu,sunt prea darnică. Dar na, nu pot să mă gândesc că așa cum îmi place mie brânza, așa cum aș mânca eu o cutie la o masă, așa și el voia din belșug. Îmi venea să plâng când am văzut cum mi s-au dus sandvișurile fără să prind și eu măcar unul, unul acolo, de gust.

Am trecut la ruloruile de cașcaval. Mi-am zis „Diana, gata, ești fan brânză doar! Acum e și pentru tine! Vor nu vor, dacă se întrec, le iei mâncarea din mână!”. Ok, să nu credeți că intenționam să îi opresc mâna omului când se întindea după cașcaval, dar am ajuns s-o fac! Nu se putea altfel. Venise un cuplu tinerel – doi nebunatici care probabil că nu prea făceau mâncare acasă- să „guste” din rulourile mele. Îl ia ea pe primul:„Mamă, ce bun eeee! Ia și tu, Ovidiu!”. Ia și acel Ovidiu: „Mmm-mm…e cel mai mmmbun caașcaval pe care l-am mâncat vreodattttă. Mai mănâncă și tu, ia, ia!”. Și îi mai dădea și eu câte un rulou. Mă uitam pe sub sprâncene și nu mai știam cum să-mi țin zâmbetul pe buze că mă enervau la culme deja.

După vreo 5 minute de „gustat” întruna, îl aud pe el că „Am vrea să luăm și pentru copii, pentru acasă. Nu, iubita? Că ne mai dă domnișoara, nu-i așa?”A îndreptat mâna spre rulouri și le-am întins pe-ale mele peste masă, ca să protejez brânza, zicând:„Ce să vă mai dea domnișoara ?, că mi-ați mâncat juma’ de platou! Și ce copii aveți voi la 20 de ani? Mai veniți și cu minciuna la cașcavalu` meu!!!”.

Bombonind (sau înjurând?!) au plecat cum au plecat. I-am pândit cu coada ochiului și i-am văzut că s-au dus la raionul de brânzeturi. He, he… uite că eu i-am enervat, dar cașcavalul le-a intrat în sânge deja! Copii, auzi…

La cașcavalul afumat cu fum de fag a venit și o doamnă, plinuță bine și energică, care ținea de braț un bărbat micuț și care nu scoatea o vorbă. Se uita el din depărtare la măsuța mea, dar dintr-o dată a rămas în urmă când femeia s-a desprins de mâna lui și a mărit pasul către mine. Nu știam… să mă sperii? Să mă dau mai în spate? Chiar mi-a trecu prin minte, așa, fulgerător, gândul să iau repede câteva felii și să le ascund. Unde să le ascund?!

Prea târziu. Doamna era deja lângă mine. Neașteptat: s-a oprit în fața platoului și m-a întrebat politicos dacă poate să ia o bucățică. Normal că putea. Mi-am zis că aparențele înșală. Că era doar o femeie la dietă, curioasă, poate, să guste puțin cașcaval. A mâncat prima bucată.A mâncat-o pe a doua. A treia. I-am zis domnului (care ajunsese, între timp, și el) să guste. I s-a luminat puțin fața și nici n-a apucat să întindă bine mâna spre aranjamentul de cașcaval că am văzut o palmă zdravănă cum o plesnea pe-a lui și un glas ascuțit: „Nu, tu nu, Viorele! N-am făcut ciorba să stea în frigider acasă. Și te-ai și îngrășat!”. Bărbatul a tăcut mâlc și femeia a mai luat vreo 5 rulouri, tot rugându-mă să stau liniștită eu, să nu mă supăr, că ea o să cumpere atâtea rotițe de cașcaval că umple un coș întreg. Și azi, și peste o săptămână, și la ziua ei, și la Crăciun, Revelion și ce ocazii or mai fi.

Ce să mai faci în așa situații? Te plângi că tu, un adevărat fan brânză, ar trebui să stai pe margine și să te duci să mănânci de la alți promoteri, că altfel rămâi și fără sandvișurile cu cremă de brânză (și ah, ce bună e aia cu verdeață!), și fără cașcaval afumat, și fără rulouri, și fără cubulețe de cașcaval simplu. Un singur gând te mai alină: cel că știi că toți pofiticioșii care ți-au devorat fără milă brânzeturile se vor duce drept la raionul cu produse Delaco și vor zăbovi ceva timp pe-acolo, punând în coș de toate pentru toate!

De fapt, dacă mă gândesc bine…data viitoare o să îmi fac o ascunzătoare pentru brânză pe sub măsuță.