Hai offline!

Acest articol a fost scris în cadrul competiției Superblog 2014954084f6599f11550b865b95f9f578ba

Rețelele de socializare online nu s-au născut cu scopul de-ai îndepărta pe oameni de lumea reală, dar s-au transformat, în timp, într-un colțișor în care ne retragem indiferent de ceea ce simțim. Cred că mă voi axa pe Facebook, pentru că acolo sunt mai activă decât oriunde altundeva și îmi pot permite o viziune subiectivă, neinfluențată.

Facebook a fost lansat pentru membri Universității Harvard, inițial. Dar era ceva de care lumea avea nevoie ca să poată comunica mai repede, să nu mai fie limitată la întâlnirile face-to-face, să se poată recunoaște și cunoaște fără granițele spațiului. Sau cel puțin așa se dorea atunci. Facebook a devenit unul dintre giganții mediului online și a avut grijă să se dezvolte în mod continuu. La ce mi-a folosit mie până acum?

O perioadă lungă la nimic în afară de pierderea timpului. Stăteam de când mă trezeam până noaptea târziu cu gândul acolo, la news feed-ul ăla și la ce-o mai apărea în el, aveam în listă oameni fără preocupări utile, care stăteau și ei toată ziua online și…se crease un soi de cerc vicios din care îmi era greu să ies. Era frustrant pentru că simțeam cum trece timpul pe lângă mine și mereu găseam o notificare de citit, un mesaj de trimis, un refresh la home. Bine măcar că nu se băgaseră atunci stick-erele și opțiunea de atașare a pozelor la comentarii. În fine, eram dependentă și m-aș fi dus și la masă cu Facebook-ul dar nu aveam smartphone (din fericire!). Mi-am dat seama la un moment dat că nu Facebook-ul era devină ci calitatea oamenilor pe care îi aveam în listă și pe care mă încăpățânam să îi urmăresc din umbră. Cum erau? Simțeau nevoia să împărtășească fiecare ieșire din casă, fiecare cafea băută, fiecare relație formată după două zile de la întâlnire și ,în general, fiecare activitate și fiecare sentiment al lor cu populația online. Își puneau statusuri incoerente și lăsau comentarii și mesaje fără nicio bază logică. De ce îmi pierdeam timpul cu asta? Pentru că poate tindeam să devin ca ei.

Majoritatea erau oameni care nu se întâlnesc în afara Facebook-ului. Practic, din 3000 de prieteni din listă, cu câți ne vedem în realitate? Mi-a plăcut mult inițiativa tipului care și-a invitat, pe rând, fiecare prieten de pe Facebook la o cafea/la un ceai. A vrut să îi cunoască în carne și oase, cu măștile jos. Sunt curioasă ce va ieși, ce impresii va avea după evadarea din lumea online. Cred că va fi încântat și, în același timp, dezamăgit.

Tocmai asta e problema rețelelor online. Ne fac să credem că știm totul unii despre alții doar pentru că punem „feeling nu-știu-cum” la o stare, sau pentru că încărcăm sau distribuim o imagine, o melodie, un citat. Majoritatea lucrurilor pe care le afișăm acolo fie sunt opusul a ceea ce simțim, fie reprezintă dorința de a atrage atenția cuiva. Cum sunt relațiile(complicate sau nu ), logodnele,vaduviile și trecerile la „single” din două în două zile. Oamenii ăceștia nu pot să păstreze momente fără să le împartă, chit că sunt ele frumoase sau triste, au nevoie de validarea și susținerea celorlalți. Printr-un like sau un comentariu lăsat în grabă. Ei cred că au parte de atenție pentru că cineva își dedică câteva secunde să lase o vorbă. Cât de trist e ?

Să revin la mine. Mi-am dat seama că nu e ok să continui în același ritm așa că mi-am făcut un cont nou de Facebook, m-am refăcut administrator al paginii blogului și am adăugat în listă persoane cu activități și lucrurile spuse de care sunt interesată. Am primit cereri de prietenie de la persoane din fosta listă, pe care le cunosc și în realitate dar care efectiv, nu îmi plac – le-am acceptat cererile din politețe și le-am dat unfollow.

Ar fi absurd însă să spun că Facebook-ul se rezumă doar la un news feed și la niște mesaje. Grupurile sunt, oarecum, amuzante. Pentru că oamenii se înscriu (fiecare cu interesul lui) și dau share la linkuri pentru promovare. Asta într-o măsură. În cealaltă există grupurile de interes, pe nișă: cele ale liceelor și universităților, ale publicațiilor online, ale oamenilor cu domenii de activitate comune. Pe aici îmi mai petrec eu timpul online. De fapt în ultimul timp cel mai mult am stat cu ochii pe grupul Superblog și nu m-am plictisit deloc ;))

Mai sunt și paginile și conturile persoanelor din media care distribuie informație utilă și pe care îmi place să le urmăresc. Mai dau like și la un film sau o carte, înainte să apară sau după, ca să văd în timp oarecum real și părerile celorlalți sau update-uri.

Folosesc rețeaua de socializare mai puțin pentru socializare și mai mult pentru urmărire. Probabil ar trebui să mă orientez spre Facebook.

Sau nu. Ar trebui să mă orientez spre o comunitate offline, dar cu reprezentanță online, numită Komunomo. Ca să am ocazia să îi cunosc în afara mediului virtual pe oamenii frumoși, care au hotărât că timpul se valorifică mult mai bine față în față decât din spatele unui monitor.

Reclame

3 gânduri despre „Hai offline!

  1. „Cat de trist e?” o intrebare cara capata si mai mare forta prin dimensiunea la care se intampla lucrurile. Pentru cati oameni este atat de trist? Zeci de milioane este probabil o exprimare modesta. Goana dupa atentie ii face pe oameni sa dezvaluie absolut totul, mergand pana la penibilul statusului de „single” din 2 in 2 zile. Frumos articol, multumesc.

    PS: Am incercat linkul de pe cuvantul comunitate si nu merge, poti verifica?

    Apreciază

    1. Mulțumesc frumos de apreciere, Silvia!
      Oamenii chiar dezvăluie totul și trecând peste expunerea lucrurilor intime…dezvăluie și date despre ceea ce fac, la ce oră fac și unde, așa încât se pun singuri în pericol. E ceva de actualitate 🙂

      Trebuie să fie ok link-ul acum, am modificat.

      Apreciază

Comentează

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s