Fericiți și productivi după team building

Acest articol a fost scris în cadrul competiției Superblog 2014

Oricât de mult mi-ar plăcea zăpada și peisajul superb de iarnă care nu poate fi găsit decât la mare altitudine, activitățile de team building la munte sunt mult mai variate în anotimpurile calde.

Îmi plac foarte mult companiile care aduc strategii moderne care să îi facă pe anagajați să dea mai mult randament, iar team building-ul e cea mai inovatoare. Practic, unui grup de angajați al unui anumit departament îi e oferită o călătorie, excursie sau un sejur în cadrul căreia/căruia să se poată cunoaște într-un mod diferit față de cel afișat la lucru. Se știe că sunt rare momentele în care oamenii ajung să se cunoască în timpul serviciului,pentru că în general, mediul e stresant și deadline-urile, actele și facturile, cererile și regulile sunt elemente foarte îndepărtate de cadrul natural. De aerul de munte și de liniștea relaxantă pe care nu ți-o poate oferi decât senzația că timpul se oprește. Că nu mai contează viața de zi cu zi, că poți lăsa grijile de o parte pentru un weekend și că te poți bucura, din nou, de valori umane, precum prietenia și timpul calitativ petrecut cu oameni noi.

Oamenii noi sunt fascinanți prin simplul fapt că aduc cu ei alte obicieuri, cunoștințe și abilități. Consolidarea unei echipe pleacă de la cunoașterea punctelor forte ale fiecărui membru și….cum ar putea fi făcut acest lucru dacă nu prin încercări? În Parcul de aventură de la Straja se pot desfășura activități potrivite fiecărei persoane în parte. Eu sunt omul cu fricile : mi-e teamă de înălțime, teamă că îmi pierd echilibrul, teamă că nu mă pot baza pe mâinile mele cât să mă cațăr într-un copac. Sunt frici pe care aș vrea să le înving și mi-aș admira colega curajoasă care mi-ar arăta câteva trucuri și care mi-ar pasa din elanul ei așa încât să am și eu o reușită. Dacă totuși nu aș reuși…m-aș simți fericită că am descoperit o persoană diferită de mine și care îmi inspiră încredere. Tot în echipă trebuie să se creeze atmosfera de pace și de lucru, deci fiecare să aibă aportul său și să înțeleagă perfect modul de lucru al celorlalți. E foarte greu să faci asta dacă nu te bazezi pe o bună înțelegere a colegilor ca oameni cu ritmuri, pasiuni și plăceri diferite. În Parcul de la Straja nu poți avea pretenția ca aceluiași om căruia îi place să escaladeze pereții placați cu pietre să îi placă experiența cu tiroliana, dar trebuie să îl poți înțelege.

dscf7883

În plus, activitățile într-un parc de aventură necesită ajutor reciproc, și nu doar psihologic. Chiar pornind de la o aventură, îți dai seama că e nevoie de mai multe persoane, să se ghideze reciproc și chiar să existe un coordonator al echipei, ales datorită experienței sale, care să îi învețe și pe ceilalți .

La finalul zilei, oboseala își spune cuvântul și începe să se manifeste dorința de relaxare. Gazdele de la Vila Alpin se dedică pregătirilor așa încât invitații lor să se simtă atât de bine, să nu mai vrea să plece acasă. Sunt sigură că toată echipa, deja consolidată, ar fi mai mult decât satisfăcută la vedere unei mese aranjate special pentru ea:

988738_486735941433323_416085533_n

S-ar naște discuții peste discuții – cel mai bine vorbim atunci când avem parte de o masă copioasă, într-o atmosferă de familie.

În timpul petrecut în casă, team building-ul la Straja poate trece la alt nivel, de joacă împreună. Unii sunt pasionați de șah, alții de remi, cărți, biliard. Deși sunt activități care presupun concurența, sunt utile, pentru că te provoacă să oferi ce ai mai bun și vei aplica asta și când vei fi în birou, discutând cu colegii despre viitorul proiect.

Mi-ar plăcea ca tot mai multe companii să adopte metoda team building-ului pentru angajați: să le ofere un sejur sau o tabără la  Straja și …apoi ar fi imposibil să se întoarcă la lucru și să nu fie mult mai fericiți și, deci, productivi.

Reclame

Comentează

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s