Frumoasă, deșteaptă și…definitiv epilată

Acest articol a fost scris în cadrul competiției Superblog 2014

Oamenii au inventat diverse teorii despre frumusețe de-a lungul timpului, de la femeia  al cărei farmec pleacă din inteligență și bunătate până la femeia frumoasă doar din cauza corpului și trăsăturilor armonioase.

Dar odată cu evoluția și ridicarea standardelor, femeia nu a mai fost doar frumoasa de Florica din Ion al lui Rebreanu – pentru că eu pe fata asta mi-o imaginez superbă și cu totul naturală – sau intelectuala ocupată cu activitățile unei doamne a secolului al-XIX lea. În prezent, frumoasa e un tipar care îmbină armonia dintre față și trup, finețe de zâmbet și privire, inteligență și îngrijire corporală.

Nu pot spune că dacă aș fi bărbat, aș putea avea o relație cu o femeie cu trăsături rebele, de zeiță, care m-ar menține în orice discuție, dar care nu se pensează, nu își îngrijește pielea, nu se epilează. Aș vedea-o ca pe o femeie a junglei care are urgentă nevoie de contact cu lumea modernă și…clar nu aș vrea să fiu eu cel ce o aduce la realitate. Probabil aș fi prea dur.

Acum câțiva ani, auzeam prima dată de epilarea cu Lumină Intens Pulsată (IPL) și răscoleam internetul în căutarea saloanelor și prețurilor și aparaturii specifice metodei revoluționare. Îmi amintesc că prețurile mă înspăimântau și nu îmi puteam imagina că o să am vreodată bani să îmi permit o ședință la un salon. Nici măcar una, așa că epilatorul obișnuit și uneori ceara mi-au devenit prietenii săptămânali și între timp am uitat de metoda modernă.  Tot între timp, se pare că metoda modernă a devenit una mult mai accesibilă și parcă nu mai pare ceva imposibil pentru femeia normală. Practic…cu prețuri între 840 și 2 016 lei, pe siteul Total Pro Beauty se găsesc aparate pentru epilare definitivă. (cele ce pot fi folosite acasă)

Aș putea să zic că o epilare definitivă nu e o investiție bună? În niciun caz. Doar dacă mă gândesc la orele chinuitoare pierdute cu epilatorul obișnuit pentru „curățarea” picioarelor și brațelor mă înfior și să nu mai includ firele crescute pe sub piele și gelul exfoliant de care e întotdeauna nevoie pentru finețea picioarelor. Iar ceara…deși lasă pielea fină, provoacă durere și deseori e nevoie de ajutor  ca să duc la capăt „operațiunea” cu stoicism. Așa că am ales aparatul pentru epilare definitivă Silkn Flash&Go Luxx:

aparat-epilare-definitiva-silkn-flashgo-luxx (1)

Știu că nu e la fel de ieftin ca un epilator obișnuit, dar hai să nu uităm că așa nu mai trebuie odată la o perioadă scurtă de timp să îl scoatem din cutie și să petrecem vreo două ore plimbându-ne cu el pe corp. E vorba despre doar 4 +/- 2 ședințe cu impulsuri care variază de la 2 la 150 (când e vorba despre 150, deja se aplică pentru părul de pe spate la bărbați, așa că o ședință de epilare pe picioare pentru o femeie necesită 63 de impulsuri).

Nu pot să spun că am pielea închisă la culoare, am doar o nuanță măslinie care se bronzează destul de ușor, așa că am apreciat senzorul epilatorului care detectează bronzul și împiedică declanșarea impulsului luminos.

Mă simt ca și cum am descoperit aurul pe un tărâm neexploatat de când i-am citit descrierea și cred că e o stare normală pentru orice femeie care se luptă și se luptă cu pilozitatea. Indiferent ce metodă alegem, dacă nu e definitivă nu ne satisface complet. Toată bucuria durează câteva zile și apoi o luăm de la capăt. Nu, nu e vorba despre lene. E vorba despre femeia modernă, cea care nu mai are timp de pierdut atunci când activitățile ei sunt din ce în ce mai variate și despre bărbatul modern care are nevoie de jumătatea frumoasă în toate sensurile.

Sunt Pro Beauty, așa că total pro epilare definitivă!

Reclame

Ștampilă simplă și cu impact

Acest articol a fost scris în cadrul competiției Superblog 2014

Vreau să termin Facultatea de Publicitate și să mă mut la New York cu iubitul meu. Cu tot ce știm și tot ce avem de învățat, cu tot curajul pe care ni-l adunăm și toate planurile pe care vrem să le împlinim. Suntem doi oameni ambițioși și nu ne mulțumim cu puțin niciodată. Bani strânși, ipoteze luate în calcul, griji trecute prin minte și entuziasm, nevoie de schimbare – asta ne caracterizează și ne motivează să ne împlinim visul.

M-am întrebat de multe ori, când își dau oamenii seama care e visul lor? Ăla suprem, care te strigă de fiecare dată când vede o portiță de eliberare. Eu mi l-am creat de mică, de la filmele americane în care brand manageri și copywriteri își prezentau discursurile promițătoare și montajele pentru reclamele alea superbe. Și toate headline-urile care trebuiau să vândă și toată lumea aia a lor minunată. Am fost întotdeauna conștientă că un job în Publicitate nu e lapte și miere ci, dimpotrivă, presupune aglomerație de timp, cuvinte, idei și, mai ales competiție la nivel național sau, de ce să mă opresc aici?, mondial.

Vreau o lume diferită față de cea care există în România. Vreau o lume în care omul să fie evaluat pe baza potențialului său adevărat și nu am găsit alta mai fascinantă pentru mine decât cea a orașului fără somn, care vuiește de viață și de oportunități. Nu îmi pasă de frica celorlalți și de neputința lor, pentru că nu văd omul ca fiind făcut să rămână acolo unde se naște, ci ca făcut să exploreze până își găsește locul sufletului.

În tot cadrul visului frumos și al planului măreț, își fac loc lucrurile mici. Lucrurile pe care vreau să le iau cu mine și pe care trebuie să le am mereu la îndemână. Cum am mai spus, chiar cred că omul caută obiectele care să îi semene, care să îl reprezinte și lângă care să se simtă cu adevărat el, indiferent că e vorba de mașină sau de un accesoriu. Ștampilele mi-au plăcut dintotdeauna – le văd ca pe obiectele care ne reprezintă în modul office. Cât de serioase sunt ele, atât de serioși suntem noi. Cât de sobre sunt ele… atât de sobri… se înțelege ideea. Eu nu vreau sobrietate și nici joacă. Vreau profesionalism și rafinament. Vreau o culoare vie și un aer corporate. Și, categoric vreau creativitate adevărată : simplu și cu impact.

În domeniul meu, provocarea cea mai mare e să gândești așa încât rezultatul să fie natural și să aibă un mare efect asupra publicului. Niciodată nu trebuie să cazi în extreme – fie a banalului, fie a excentricului – și nici să creezi ceva ușor de uitat. Când am reușit să aplic conceptul acesta, au început și reușitele să apară în cariera mea. Atunci când ori am mers prea departe, ori m-am oprit prea devreme, rezultatele au fost pe măsură: mediocre. Ștampila pe care am ales-o pentru viitor îmbină toate gusturile mele și toate cerințele profesionalismului. E vorba despre un produs al firmei Colop , și anume printerul G7 (pot să vă asigur că filmulețul merită vizionat!). L-am ales în primul rând pentru gama largă de moduri de personalizare, care începe de la alegerea sau încărcarea unei fotografii de fundal, scrierea unui text cu orice font/culoare dorit/ă și se termină cu forma printer-ului. În plus, dacă vizionați filmulețul de mai jos, veți observa anumite specificații tehnice care diferențiază ștampilele Colop. De exemplu, se apasă foarte ușor, în contextul în care majoritatea celorlalte ștampile de pe piață au rămas la forma de apăsare cu zgomot și forță, lucru foarte deranjant.

Ștampila mea reflectă simplitatea și impactul, noțiunile pe care le folosesc cel mai des și care mi-au deschis mintea spre succes. Inițial mă gândisem să pun o imagine a New York-ului pe fundal, dar am hotărât că e suficient. Cele trei cuvinte sunt cele care îmi dau curajul să îmi urmez visul, așa că sunt mai mult decât perfecte :

capture-20141012-210525

Printer-ul meu e un reminder al momentului în care am realizat că trebuie să  mă diferențiez ca să reușesc. Că simplitatea și însemnătatea valorează mult mai mult decât complicația și non-sensul.

Ființa melancolico-nerăbdătoare care iubește Crăciunul

Mi-a zis cineva de curând că am obiceiul de a mă proiecta în viitor și de a trăi prin prisma planurilor. De acord, dar a uitat că timpul în care viitorul devine prezent și prezentul ,trecut e măsurat în o zi, oră, minut, secundă etc.

Problema cu mine e că sunt o ființă nerăbdătoare și melancolică. Ard de entuziasm când mă gândesc la zilele faine, relaxante, drăgălașe, pe care urmează să le petrec cu el și mor de melancolie când mă gândesc la ziua de ieri, care a fost tot cu el. Și se aplică și la alte evenimente și așa am fost dintotdeauna.

Eu nu am avut răbdare să gust prea mult ziua de azi. O zi ca asta, de dumincă, mă face lipsită de chef și vă pot transmite orice, dar nu dorință nebună de țopăială prin casă. Azi e o zi în care mi-ar plăcea să ies din lume și să mă uit la ea, din exterior, să mă plimb pe faleză, să fiu într-o bărcuță pe un lac, să mă holbez la exponate printr-un târg. Acum trăiesc și în viitor, și în trecut, că îmi amintesc de cum a fost la Sibiu. Vom mai merge odată acolo, de Crăciun, când e Târgul de Iarnă în Piața Mare și … sper să ningă.

tumblr_ndb1te1pti1s6ab9ko1_400

Am nevoie de zăpadă de Crăciun și îmi place să mă copilăresc când vine vorba de luminițe, brăduți, reni și Moși Crăciun și alte produse Coca-Cola. Mă simt neîmplintă fără albul ăla pe jos și fără frig. Am fost cu el anul trecut prin oraș, în Vâlcea, și mi-a cumpărat o pereche de mânuși, și-a luat și el una și ne țineam de mână ca doi urși. Încă zâmbesc când îmi amintesc de ziua aia.

Anul ăsta va fi fain. Promit solemn să nu îmi pierd niciodată entuziasmul când vine vorba de iarnă!

Condițiile succesului într-o carieră aleasă

Scrie un text de tip argumentativ de 150-300 de cuvinte (15-30 de rânduri) despre condițiile succesului într-o carieră aleasă.

Se spune că nu succesul este cheia fericirii, ci fericirea este cheia succesului, cum de altfel o mare parte din valorile pe care noi, oamenii, credem că le vom dobândi odată cu reușita supremă sunt de fapt valori pe care ar trebui să le deținem cu mult timp înainte de aceasta. Continuă lectura „Condițiile succesului într-o carieră aleasă”

Nu vrei să te faci ce vreau eu, ca să îți ratezi viața, cumva?

E foarte trist să asiști la o „conversație” între o femeie de 40 de ani și copilul ei de 10-11, care are loc pe holul principal din liceu și sună cam așa:

-Puiule, îți place aici, unde stau profesorii? Nu vrei să te faci și tu profesor?

-Nu…

-Aoleu. Tu nu vrei să te faci nimic. Nu știu ce s-o alege de tine, dacă nici profesor nu vrei să fii.

-…

Ok, aș fi vrut să îi pot spune acelei doamne că viața copilului ei va rămâne marcată de vorbele aberante pe care le aruncă în mintea lui ca într-un coș de gunoi. Un copil e influențat de vorba părintelui până la maturitate și dincolo de ea. Vorbele lor sunt aprobările și dezaprobările, încrederea și neîncrederea lui în sine.

În momentul în care i-ai spus că nu poate, el nu poate. Când i-ai zis că nu știe, nu mai știe. Când îl faci să se teamă, te ține minte, iar când îi spui că nu se va alege nimic de el, e ca și cum i-ai bate soarta în cuie. Copilul nu vrea să fie nimic pentru că tu, părinte cu pretenții mari pe fapte mici, nu l-ai încurajat practic să facă nimic. Nu i-ai expus opțiuni, nu i-ai cumpărat jocuri, cărți, l-ai ținut închis în casă ca să nu pățească nu știu ce de frică și l-ai certat pentru fiecare prostie nesemnificativă. Nu l-ai învățat să deseneze, nu l-ai lăsat să se bâțâie prin casă pe muzică, nu i-ai povestit lucruri cu morală, nu multe. Ca să îl dezaprobi. Ca să ridici tonul, să îți descarci nervii, să îi spui că nu poate și că e leneș. Toți avem lene. O putem dezvolta sau o putem suprima. Unui copil mic i-o poți dezvolta sau suprima tu, pentru că tu ești sursa lui principală.

Înainte de net. Înainte de alții. Înainte de societatea care te respinge că nu corespunzi standardelor și care te îndreaptă spre eșec pentru că nu ești un om dezvoltat.

Copilul tău nu se va face profesor pentru că îi spui tu că e bine. Se va face ce îi place, pentru că acolo e pasiunea lui. Sau se va face ce nu îi place, și te va acuza pe tine, mai devreme sau mai târziu.

Crudul adevăr.

Potrivită? Nu, Aygo e perfectă

Articol scris în cadrul competiției Superblog 2014

Le-am spus alor mei că vreau o mașină vie. Vie și senină, să mă trezească din zilele mohorâte și să îmi dea chef de ieșit din casă. Să îmi împărtășească spiritul rebel. Să inspire seriozitate și joacă, după cum sunt eu – să îi stea bine cu figura mea serioasă și grozav cu zâmbetul meu larg. Nu cred că există om  să nu își dorească telefonul, casa, câinele, mașina care să îi semene. Avem nevoie ca obiectele și ființele din jurul nostru să ne facă să ne simțim noi înșine.

Așa cum mă simt eu cu  Aygo X-clusiv a mea. A mea, a mea, a mea! Știi cum e să poți spune despre mașina visurilor tale că îți aparține? Cu acte, cu numărul de înmatriculare pe care îl visai de la 14 ani și bordul care să îți permită acces la tehnologie ultra-modernă?

toyota-Aygo-2014-exterior-tme-021-a-full_tcm-3040-98006

Mă consider norocoasă de un an încoace și nu am uitat că mi-am promis să țin evidența lucrurilor pe care le-am făcut și oportunităților de care am profitat de când am primit-o pe Toyota mea, la majorat. Aș putea să scriu despre toate emoțiile pe care le-am avut și despre fericirea aia de neoprit care m-a făcut să îmi fie teamă să o pornesc, de frică să nu „ pățească ceva ” la început, dar totuși, cel mai mult contează unde m-a dus ea și ce i-am arătat eu.

Am mers la mare și la munte cum nu am făcut-o în 18 ani de viață. Mă hotăram vinerea la 5 dimineața că mi-e dor de faleză și de mirosul de sare, îl trezeam  pe el cu ”Hai la mare!” și îmi răspundea cu „Iar? Plătești tu de data asta.” Și până la 7 eram pe autostradă.

Muntele…cu muntele a fost mai diferit. Marea e una în țară, munții oferă opțiuni și cer planificare.Ne-am ales cu weekend-uri începând timid cu Rânca (îmi era teamă de traseul Transalpina, dar…ghici cine m-a făcut să am încredere că ajungem cu bine la destinație și ne bucurăm și de peisajul minunat pe deasupra? Exact ea!) și continuând cu Sinaia, Bucegi și ultima stațiune marcată a fost Predeal. Aygo e o mașină perfecta pentru călătorii și excursii; am simțit asta de fiecare dată când trecea o oră de condus pentru că deși eram două cupluri în mașină, cu toții eram relaxați, entuziasmați, ne bucuram de drumul pe care îl parcurgeam. Nu se instalase o atmosferă de ”Hai, nu mai ajungem odată?”. A fost din cauză că mașina e silențioasă, foarte comodă și, bineînțeles, din cauza muzicii. Îmi plac melodiile bune – moderne, anii 80-90, ceva soft rock și multe melodii alese de el care se transformă în playlisturi grozave, ușor de accesat de pe touch screen și cu o calitate sonoră care te face să dai volumul aproape de maxim. Că tot a venit vorba de touch screen, s-a întâmplat de câteva ori să am impresia că m-am rătăcit, să apelez la x-nav și să mă scoată din nelămurire hărțile 3 D.

Îmi place mult să călătoresc și majoritatea persoanelor apropiate acceptă din start când vine vorba de o plimbare, chit că e într-un loc în care nu am mai fost sau într-o zonă nu prea îndepărtată. Ai mei mi-au făcut cadou mașina și, la rândul meu, am vrut să le fac surprize și să îi duc în locuri noi. Mama e pasionată de Sibiu și de Cluj, așa că în Ardeal am fost de câteva ori cu ea și cu două prietene și am petrecut zile „ca-ntre fete”, cu muzică din nou și mici certuri pe locul din dreapta mea. Iar tata a fost în culmea fericirii când l-am lăsat să conducă și s-a acomodat cu tot high-tech-ul și lejeritatea pe care o simți când ești la volan. Am simțit genul de distracție care te acaparează și pe tine atunci când îi faci fericiți pe cei la care ții.

Mi-am dorit o mașină potrivită pentru mine și am primit una perfectă. Una care mi-a oferit timp de calitate cu iubitul meu și cu oamenii alături de care mă simt cu adevărat bine. Ne-am condus una pe cealaltă spre locuri și prin experiențe noi și …nu ne-am săturat, așa că lista de distracții pentru anul ce vine nu e încă gata. Și nici nu va fi.   Go Fun Yourself !

Băieții visează, bărbații obțin

Articol scris în cadrul competiției Superblog 2014

Mai ține cineva minte, de la orele de filosofie, teoria lui Platon cu omul peșterii care descoperă că lumea nu e limitată doar la spațiul din grotă, o explorează și decide să le-o arate și semenilor săi neinițiați ? Să îi conducă ?

Când am citit subiectul oferit de cei de la Farmec, mi-a venit în minte cuvântul „puternic”. Pentru că puternic e bărbatul lider, bărbatul inteligent, bărbatul care e în continuă dezvoltare și descoperire a lumii din jur. El e cel care a ieșit din peștera plină de băieți ce cred că femeia se cucerește cu o mașină și o vorbă cu mai mult sau mai puțin tupeu, cu comentarii îndrăznețe strigate pe stradă după o posesoare a unui corp fain. Continuă lectura „Băieții visează, bărbații obțin”

Despre „Stil de viață, nu dietă !” – Valentin Vasile

stil_de_viata_nu_dieta_coperta1-500x500Să presupunem că ești o persoană nemulțumită de sine. Ai frustrări, ai complexe, ai kilograme în plus, obosești când urci scările, nu îți place să te dezbraci, nu îți place să îți cumperi haine, nu, nu și nu. Viața te e un drum pe care te împiedici de propriile refuzuri iar stima ta de sine e joasă, foarte joasă. Ce ai de gând să faci? Ce ai făcut până acum? De ce nu a mers? Când o să crezi că va merge? Când o să te iubești suficient de mult încât să ai grijă de tine?

Cartea asta e despre transformare și perseverență. Nu e despre succesul rapid, nici despre chei și rețete magice. Nu e ca o reclamă aberantă care îți promite totul fără să oferi nimic; tipul e direct, realist, la obiect și ține să te încurajeze și să îți reamintească de ce i-ai cumpărat cartea și ce rol are el în mintea ta.  Continuă lectura „Despre „Stil de viață, nu dietă !” – Valentin Vasile”