Iubirea în 2 și viața în 1

Dorul de o persoană pe care o iubești nu trece nici măcar când ești împreună cu ea. Cu toate că spui, mulțumit „Mi-a fost prea dor de tine…”. Ți-a fost atât de dor încât acum nu poți să nu te gândești că peste o zi sau o săptămână sau o lună vei fi iar singur și așa dorul nu trece. Rămâne și se amplifică după, te face să vrei kilometri transformați în pași și nopți reci în calde, vorba melodiei Bere Gratis.

Nu aș putea avea o relație la distanță mare și nu aș putea să îmi trăiesc viața știind că bărbatul de lângă mine nu e lângă mine, că mă vede de două ori pe an pentru că lucrează în altă țară. Ca și cum banii țin loc de iubire, de îmbrățișări, nopți, flirturi și descoperire reciprocă. E o păcăleală totală să crezi că poți trăi așa fără să nu cari cu tine un sac plin cu frustrări, că o relație la distanță pe termen nelimitat e o relație sănătoasă. De-asta nu mă pot gândi decât cu părere de rău la femeile care la 25 de ani stau într-o relație în care niciunul nu știe ce va fi mâine. Dacă el se va întoarce în țară pentru o viață cu ea, dacă va mai sta 10 ani departe ca să poată să își facă vilă și gard și mașină și…stop, te rog. Nu are sens să îți construiești fericire materială dacă te vei trezi cu un străin între pereți. La țară așa se face. La țară omul e învățat să lupte pentru ce nu a avut și dintre toate cel mai puțin luptă pentru iubire și armonie, deși nici pe-astea nu le-a avut și sunt motorașul care învârte energia.

Dorul e ceva dulce și dur. Îți păstrează vii amintiri de săruturi lungi și te chinuie cu data când le vei avea de atunci până mereu.

Dar dorul e acru când știi doar că luni și ani trec dar încă nu știi cât trebuie să mai treacă până să nu mai simți teamă de singurătate.

8a4913d8f17aa37e6065ab28991ee226

Reclame

Comentează

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s