Recenzie Fiica norocului – Isabel Allende

fiica-norocului_1_fullsizePe Isabel Allende am descoperit-o prin Paularomanul-scrisoare către fata ei aflată în comă. Mi-a plăcut faptul că nu se rezuma la plâns, la dor și la implorări către divinitate ci îi vorbea Paulei prin povești și amintiri.

Ei bine, în Fiica norocului domină ficțiunea dar nu pot spune că nu se îmbină cu spiritul scriitoarei ca persoană, cu viața ei. Este vorba tot despre Chile, despre călătorii la San Francisco și despre o poveste de iubire crudă, naivă, specifică vremurilor. Totul se întâmplă în perioada California Gold Rush, când aurul se descoperise în zona San Francisco și oamenii se îndreptau cu planuri de îmbogățire într-acolo din toate colțurile lumii.

Practic, acțiunea începe în 1832, în Chile, când Rose Sommers o ia sub protecție, alături de frații ei, Jeremy și John, pe Eliza, o fetiță lăsată într-o cutie de săpun de rufe în fața casei lor. Rose, care avea 20 de ani, părăsise Londra pentru a lăsa în urmă păcatul îndrăgostirii de un tenor vienez și a pentru spăla rușinea familiei. În plus, hotărâse că nu se va mai căsători niciodată, pentru că iubirea trăită și retrăită în fantezii o împlinea. Cum nu avea copii, Eliza apare la momentul potrivit și crește sub ochii lor și ai Mamei Fresia, o indiancă bătrână și pricepută în ale leacurilor, ierburilor și rugăciunilor. Ea o învață pe Eliza să gătească, să planteze și să vindece astfel că, odată cu prima parte a cărții, între anii 1843 și 1848, fata devine un fel de amestec între aristocrată și copilă a misterelor indiene.

Rose hotărăște că Eliza trebuie să se căsătorească; îi găsește și un potențial soț, dar ea se îndrăgostește  deun angajat de clasă joasă al unchiului ei, John. Băiatul, pe nume Joaquin Andieta, locuia cu mama lui într-un cartier sărăcăcios și voia cu orice preț să își schimbe condiția și să construiască o viață bună pentru familie. Întâlnirile dintre el și Eliza rezultă o iubire pasională și puternică, dar totuși, infantilă. Febra aurului îl îndeamnă să plece în California și își asigură iubita că se va întoarce la ea după ce se va fi îmbogățit.

Puteți ghici că el nu se întoarce și Eliza fuge în căutarea lui, se aventurează într-o călătorie de care numai o femeie puternică era capabilă. Trece prin multe situații și, într-un final, realizează că iubirea nu e suficientă în viața reală, că nu totul e precum în cărțile erotice ale lui Rose, citite pe ascuns.

Nu pot spune că a avut un impact puternic asupra mea cartea asta, dar pot spune că m-a învățat lucruri faine despre o perioadă total necunoscută mie și despre un stil de viață greu de imaginat altfel. Mai ales despre dezvoltarea satului San Francisco într-o metropolă.

Iubesc romanele care au o proiecție în realitate, așa că o recomand tuturor.

Reclame

7 gânduri despre „Recenzie Fiica norocului – Isabel Allende

  1. Recenzia cam reduce cartea. Nu e deloc roman de dragoste, ci un bildungsroman. Initierea se face cautand o iubire si nu gasind-o, iar problema eroilor este ca nu se pot sustrage destinului.

    Apreciază

Comentează

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s