Am făcut un progres și m-am trezit un pic mai devreme. Un pic mai fără somnul teribil de dimineață. Mi-am propus să încep treptat, cu jumătate de oră mai devreme în fecare zi, așa încât să ajung curând la ora 6:00.

Lăsând asta la o parte, aseară am descoperit, prin intermediul lui, un site tare drăguț, pe care trebuia neapărat să îl „dau mai departe”, vorba aia.

Așadar, e vorba despre Noisli și relaxarea pe care ți-o oferă prin sunete din natură înregistrate și cărora li se poate da play oricând, chiar și simultan. Are și o opțiune de scriere text simplă. E creat întocmai pentru scriitorii care vor să audă sunetul ploii, al furtunii, frunzelor care cad, vântului și așa mai departe. în timp ce își plimbă degetele pe tastatură. Cred că e un proiect abia lansat.

Nouă ne-a plăcut cu totul și eu m-am entuziasmat ca un copil mic când am început să scriu acolo și să mă joc cu sunetele. Am preferat ploaia, am combinat-o cu tunete și vânt.

9 gânduri despre “Inspirație de dimineață

Lasă un răspuns către samewhiteblue Anulează răspunsul