Trebuie să citești mult (înainte să poți scrie mult)

Și m-am convins de asta singură. Când nu citesc, mă simt cu un gram mai neinspirată și,un gram,uneori, înseamnă tot. Citesc, dar nu așa de mult încât să pot avea un blog de recenzii sau să administrez un site de carte. Citesc cărți bune, nu îmi place să le testez. Nu termin o carte care nu îmi place. Un defect al meu (probabil defect) e că nu termin multe lucruri pentru că nu îmi (mai) plac. Nu mă mai umplu de entuziasm și…le las.

Citesc pentru că o carte bună mă dezvoltă, și simt cum se întâmplă. Citesc în autobuz, în pat, când aștept undeva, la liceu. Prefer să-mi umplu o oră care nu-mi stârnește interes nici cât o melodie seacă cu cititul din cartea mea. Asta e un motiv pentru care aștept ultimul 15 septembrie semnificativ din viața mea.

Dar cărțile bune fac bine omului. Și minții, și sufletului, și gurii. Îl fac mai descurcăreț în ale aranjatului de cuvinte, în ale discuțiilor cu ceilalți oameni frumoși și citiți. Îl fac mai bun în scris, și pe net, și la școală. Faptul că în România nu se mai citește ține de educație, de modelul din familie sau din imediata apropiere.Și, în afară de asta, influență asupra unui copil sau tânăr o are și mediul în care se dezvoltă, pe care și-l alege sau spre care e îndreptat.

Eu nu am citit de mică. Mi-a plăcut româna de mică, dar se vedea lipsa de imaginație prin clișeele din compuneri și expresiile frumoase pe care le-am tot folosit până în clasa a 7-a. Atunci am avut o profă nouă, care îmi plăcea și prin modul cum vorbea, prin creierul ei inteligent și deschis la nou, și prin aspect. Tânără, cu potențial, pasionată de materie, dulce la vorbă. Mi-a recomandat cărți și povestea din ce citea la rândul ei. Așa a început să îmi placă să citesc. A reușit cu mine ceva ce nu a reușit mama în toți anii în care m-a dus la bibilotecă.

Nu spun că am cine știe ce talent de scriitoare, că am citit cine știe câte cărți și că mă exprim eu impecabil. Am lipsuri peste lipsuri, dar fiecare carte bună citită mai umple câte unul. Mi-ar plăcea ca în școli și licee să se povestească mai mult despre personaje și scriitori și să se folosească mai puțin termenii ca „lista obligatorie” , „autor canonic”, „neapărat”,„trebuie” etc.

Când citești îți vine poftă de scris. Scrisul bun nu e un talent, ci profunzimea e o calitate care se transformă, prin citit, în talent de scriitor. Imaginația și creativitatea au nevoie de suport din partea exprimării bune, captivante.

readmorebooks

 

 

 

Reclame

13 gânduri despre „Trebuie să citești mult (înainte să poți scrie mult)

  1. (✿◠‿◠)..Sa ai o seara plina de tandrete si iubire
    …sa poti simti frumusetea vietii, cu toata fiinta– Have an evening full of tenderness and love
    … you can feel the beauty of life, the whole being…♡◕ ‿ ◕♡

    Apreciază

Comentează

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s