Rise and Fall, Fall and Rise

Sunt o sentimentală și e cel mai mare defect al meu. Ba nu! Ăla e nerăbdarea, urmat de încăpățânare și locurile următoare deja sunt copilării. La naiba, sunt genul ăla de om care își iubește defectele. Până și gelozia mi-o iubesc, deși îmi îngreunează zile sau îmi mișcă gânduri. Cum scriam aici, cred și voi crede mereu că gelozia trebuie înnăbușită de dragoste, nu hrănită cu reproșuri.

Sentimentalismul meu e ceva ce a crescut odată cu mine. Când eram mică, plângeam, mârâiam, mă enervam și trebuia să fiu calmată. Mai mare puțin, îmi tot venea în minte ideea că bunicii o să moară, și poate că mai multă lume o să moara…și ce mă voi face atunci? Voi muri de tristețe. Da, mintea mea mică și prea departe gânditoare clocea gânduri triste seara târziu, și le dădea de lucru alor mei ca să o liniștească. Mi-ar fi plăcut să scap de gândurile alea, să nu îmi mai vină, că mereu am ținut mult la tot ce e familie sau animăluț de casă, și nu mă puteam vedea pierzând ceva ce iubesc. Până în prezent nu am pierdut decât pisici și câini, pe care le-am jelit câteva zile și apoi mi-a trecut. Și mă bucur pentru asta.

Acum, latura mea excesiv emoțională se îndurerează la durere și la teamă, indiferent în ce mod se manifestă. Mă consolez cu gândul că dacă nu toate, atunci o parte importantă din femei au în natură sentimentalismul, că doar nu sunt nebuni bărbații care ne zic că plângem din prostii și facem istericale din nimicuri. Depinde, cred. Cred  că tot ceea ce facem are legătură cu teama de durere, toate reacțiile noastre sunt o teamă, iar atunci când începem să plângem, am depășit teama și am intrat cu adevărat pe teritoriul durerii.

Am zile, odată la un timp, când simt că încep să merg spre o zonă întunecată, a gândurilor negre și a fricii, și atunci sunt nervoasă și supărată. Nu găsesc o explicație logică, ci doar mă trezesc așa și mai departe orice lucru poate fi fie minunat,fie dureros. Și apoi trece…o zi, două, trei și îmi revin. Revin cu picioarele pe pământ, mă simt motivată, iubitoare, entuziasmată, frumoasă.

Sunt zile în care ies bine în poze și zile în care sunt orice, dar eu nu.

Stă în noi, în femei, să fim așa. E simplu. Nu suntem perfecte. Suntem ciudate. Și până și cea mai încrezătoare femeie are momentul ei de cădere. Importantă e ridicarea. În general e bruscă și îndelungată.

large

Reclame

Comentează

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s