Dragostea durează trei ani

dragostea_dureaza_trei_aniSau aşa susţinea Frederic Beigbeder. Susţinea, pentru că, de fapt, la finalul cărţii îşi schimbă opinia. Cam aşa:

La început, este un an de pasiune, pe urmă, un an de tandreţe şi, în cele din urmă, un an de plictis. În primul an, cumperi mobila. În al doilea an, muţi mobila. În al treilea an, împarţi mobila.

apoi

Am invăţat, mai ales, că pentru a fi fericit, trebuie să fi fost foarte nefericit.Făra ucenicia durerii, fericirea nu este solidă.Dragostea care dureaza trei ani este aia care nu a urcat pe munţi şi nici nu a ajuns în prăpăstii, aia care-ţi cade mură-n gură. (…)Trebuie să ştii cine eşti şi pe cine iubeşti. Trebuie să ai ucenicia terminată, pentru a trăi o poveste neterminată. Sper ca titlul mincinos al acestei cărţi nu v-a exasperat din cale-afară: bineînţeles că dragostea nu durează trei ani. Sunt fericit că m-am inşelat.

Şi practic, în două citate am rezumat cartea. E simplu. Un om îndrăgostit nebuneşte devine un sclav al monotoniei. Unde în urmă cu trei ani vedea sublimul, acum vede banalul. Doar pentru că a iubit o femeie pentru care nu şi-a dat nicio luptă, nici cu sinele, nici cu ea, nici cu nimeni. A avut-o oricând, oricum, din atracţie, pentru ca apoi atracţia să se consume. Nu poţi fi atras mereu de frumos. Nu poţi să îţi doreşti un paradis, fără certuri pe caracter, fără polemici de opinii. Nu poţi. El nu avea asta. El doar a înşelat cu prima ispită.

Şi, ca să vezi, prima ispită se dovedeşte a fi dragostea care depăşeşte măsura celor trei ani şi se doreşte a fi veşnică. O dragoste care nu se desăvârşeşte decât prin suferinţă, prin incertitudine. Nu se scaldă în adoraţie, ci profită de fiecare moment.

Ce am învăţat din cărţulia asta mică şi cu scris aerisit? Că relaţiile nu ţin pentru că se vor a fi perfecte. Şi dacă se vor a fi perfecte, atunci la cea mai mică ceartă ies scântei, iar la una de proporţii flăcările devastează tot, ca şi cum iubirea ar fi fost paie uscate.

Oamenilor le e frică de certuri. Oamenii vor atât de mult confort încât atunci când în sfârşit, simt că plictiseala i-a cuprins fără să îşi fi dat seama se uită la celălalt, şi cu un ton profund uimit, întreabă …”Auzi, dar ce s-a întâmplat cu noi? Obişnuiam să fim absorbiţi unul de celălalt. Obişnuiam să ne iubim. Unde s-a pierdut totul?”

Ei bine, s-a pierdut în timpul în care omul voia lejeritate. În timpul în care a mizat iubirea pe obişnuinţă, şi le-a inversat în pierdere.

De ce le mai e frică oamenilor? De suferinţă. De lucrul prin care trebuie să treacă pentru a se întări într-atât de mult încât să primească iubirea aia longevivă. Ştii cum te simţi când ieşi dintr-o depresie?

Te simţi puternic. Se întâmplă ca într-o zi să simţi, după multă stoarcere de creieri, că ai putere în tine. Nu ştii unde a stat când o implorai să vină, dar nu mai contează când o simţi. Efectul suferinţei e bun. Te face tare, te face să bifezi lucruri pe o listă în degradeu. Aşa că limitele ţi se extind şi tu devii om. Devii demn de lucruri frumoase.

Da, aşa fac oamenii puternici. Oamenii puternici ştiu să recunoască dragostea solidă, ştiu să o ferească de mizerii distructive. Iar mizerille nu sunt certurile, ci tot ceea ce laşi să pătrundă în tine ca să facă sentimentul să se strecoare încet, încet, pe uşă, şi tu să nu faci nimic. Să mizezi dragostea pe timp.

Timpul nu e relevant. 2 ani, 3 ani, fac o relaţie adevărată. Nu o iubire adevărată. Ştii că trăieşti o iubire adevărată când timpul te-a făcut să simţi progresiv împlinire, nu plictiseală, când timpul ţi-a dezvoltat instinctul de protecţie cu orice preţ a ceea ce ai, când timpul încă te învaţă cum să preţuieşti ceea ce iubeşti.

În rest, totul e iluzie.

Reclame

4 gânduri despre „Dragostea durează trei ani

Comentează

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s