Când nu ne vorbim

Întotdeauna există o noţiune condiţională în viaţa noastră. Una importantă, altele pe lângă.

Cum ar fi dacă, aş vrea dacă, aş putea dacă şi, cel mai grav, aş fi fost dacă, aş fi vrut, putut, dacă.

Azi am citit o carte la foc automat. Nu ştiu de ce, e cea din postul anterior. Faza cel mai des întâlnită la cărţile psihologice e că, în fond, nu exprimă acţiunea, ci vorbele de duh de care eşti însetat. Pe care vrei să le vezi acolo, scrise, ca să te marcheze, ca să îţi vină să le subliniezi cu pixul adânc pe foaie, cu dorinţa de a nu le uita.

chris_simion_poze

Mereu mi-am zis că dacă nu ai ce sublinia într-o carte, atunci nu e bună. Am citit cartea asta. Ce ne spunem când nu ne vorbim. Am citit-o nu pentru acţiune. Nici măcar nu e acţiune. Ci pentru citate. Unele mă oboseau, unele fraze erau prea lungi, dar cred că esenţa m-a captivat.

Tot ce am înţeles din ea e că teoria mea conform căreia oamenii nu iubesc decât odată, iar apoi încearcă să compenseze un gol pierdut, cel mai des, din prostie, sau, mai bine, nu pierd nimic şi rămân la iubirea lor, mai e crezută şi de alţii. Că modul condiţional-optativ e cel mai expresiv, pentru că ne reflectă nesiguranţa, nepriceperea, teama de necunocut. Când spui vreau, atunci vrei. Când spui aş vrea, ori ascunzi o teamă, ori de fapt, nu vrei ce crezi că vrei.

Că oamenii se sperie de durere mai mult decât orice şi că atunci când durerea îi apropie de moarte redevin copii. Vor să se ascundă, departe de orice rău emoţional, departe de orice lucru implicat. Vor să fie singuri şi egoişti. Sau poate plini şi iubitori, dar totuşi, singuri.

Că orice femeie devine un izvor de meditaţii filosofice atunci când e îndrăgostită, şi că un bărbat nu va înţelege mai  nimic din meditaţiile ei, indiferent cât de metaforic s-ar exprima ea. Nu va înţelege pentru că mintea lui e făcută pentru concret şi ea vrea să îi bage pe gât nişte lucruri abstracte rău, prea rău.. De fapt, iubirea nu are nevoie de pereţi izolaţi fonic. Are nevoie de sinceritate.

Poate că lucrul cel mai important pe care l-am dedus din cartea asta e că niciodată nu iubeşti o persoană care nu făcea parte din tine dinainte să o cunoşti. Asta pentru că deşi personalităţile ni se formează departe, sufletele respectă aceleaşi reguli. Aceleaşi mici plăceri se formează în noi, în timp, aşa încât la momentul oportun să ne întâlnim şi să ne completăm. Ştii tu, sufletele pereche nu sunt decât suflete identice.

Atât.

Reclame

2 gânduri despre „Când nu ne vorbim

Comentează

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s