Slăbiciune, mă ştii ?

Cea mai bună armă a vieţii, pe care o foloseşte atunci când vrea să te zguduie din temelii, e să îţi arunce trecutul în faţă, să îl înveţte cum să îţi spună parşiv :”Ia-mă, sunt aici! Uită-te la mine! Nu scapi, nu scapi, nu scapi. Mă ai în tine!”. Şi întreaga ta fiinţă rămâne paralizată sub efectul unui impuls. Dintr-un ceva, dintr-un gest, dintr-o vorbă, răsare un film de amintiri care se plimbă di-colo-colo şi nu îşi vrea stopul. Amintiri pe care nu le vrei.

Rănile care rămân în suflet sunt mereu expuse. Lucrurile de care îţi e frica devin ameninţări şi, încet, încet sau, brusc şi cu impact, te lovesc şi îţi aduc aminte că o parte din trecut e încă acolo, şi te obligă să o trăieşti.

Probabil că fiecare om are o teamă, de care încearcă disperat sa se elibereze cu un pix şi-o foaie. Dar cel mai sigur teama aia rămâne, ascunsă în sertarul cu frici şi se sensibilizează sub impulsuri.

Ce e mai rău decât să ai ceva în tine ce nu poţi controla? Ce e mai rău decât să te simţi târât înapoi într-un nămol de senzaţii pe care timpul te făcuse, cumva, să le uiţi? Şi totul, de unde?

a0fe7a69dbfb665d0bad5fdaca188472

Slăbiciune.

Reclame

Un gând despre „Slăbiciune, mă ştii ?

Comentează

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s