Citind articolul acesta, de la Gânduri nespuse , m-am (re)gândit la iubire. Nu că nu m-aş gândi des sau că mintea mea nu s-ar încăpăţâna cu fiecare ocazie să analizeze exteriorul lumii sau interiorul meu. Nu, dar am avut un moment în care încercam să îi răspund la întrebare pentru că mă provocam pe mine să o fac. Cum să zic că iubesc şi să nu răspund? Cum să iubeşti, şi să nu ştii ce ai face într-o extremă?
Ce dacă nu se va întâmpla niciodată, ce dacă orice ipoteză ca cea din articolul ei e redusă la absurd, nu eşti în stare să îţi răspunzi la o întrebare?
Iubirea e necondiţionată. Ai iubit odată şi vei iubi mereu. O parte din tine îşi va găsi mereu momente de dor către persoana aia,de demult. Chit că acum nu mai e, chit că a plecat, cândva, chit că nu a simţit la fel. Da, dacă ai iubit. Dacă nu, e destul de simplu.
Nu ştiu cum e să iubeşti şi să pierzi şi sunt convinsă că nu voi şti, dar mereu voi fi curioasă dacă oamenii ajung la 70 de ani şi îşi numără iubirile pe degete. Dacă împarţi totul ani de zile cu o ea, o priveşti în ochi pentru că îţi place privirea ei de fericită, de viaţă, îi doreşti tot ce e mai bun şi o laşi să te însoţească în gânduri şi în vise, şi dintr-o dată, sau mai încet, ea dispare, se face tot mai mică şi mai neimportantă, iar tu începi să simţi că e loc pentru o altă ea. Şi tot aşa, până când iubire nu mai vrei şi…chiar numeri tot ce-a trecut prin sufletul tău? Mai crezi atunci că tot ce ai privit în ochi a fost dragoste?
Sau a rămas, într-adevăr o ea care încă nu te lasă, o ea care încă e acolo, undeva, şi te face să îţi aminteşti nopţi, conversaţii, zâmbete?
Ştiu că iubirea nu stă într-un număr de ani. Ştiu că s-a scris atât de mult şi de întortocheat despre ea că nu mai e loc, că nu mai e ce. Ştiu că…stai, asta nu ştiu. Că fiecare om crede că iubeşte diferit.
I-am zis odată lui că nu cred că fiecare relaţie e ca a noastră. Că simt că îl iubesc prea mult ca să îmi imaginez că mai sunt oameni care simt la fel. Încă văd cupluri care îşi vorbesc ca prieteni, oameni care seamănă cu ceilalţi, toţi sunt nişte toţi, şi nu îmi mai dau seama dacă ei chiar iubesc sau li se pare că iubesc. Aşa că am ajuns să cred că mult timp, oamenii se mint singuri, din cauză că nu vor să fie singuri. Că relaţiile se destramă din neiubire, nu din distanţă, gelozie, indiferenţă, înşelare, timp. Că ceea ce rezistă, e real.
Ştii, chiar sper că oamenii nu iubesc decât odată.
BLOG SIMPLU 
,,Cum să zic că iubesc şi să nu răspund? Cum să iubeşti, şi să nu ştii ce ai face într-o extremă?”
Ce-ai vrut sa spui, Diana ?
ApreciazăApreciază
Cum să spun că îl iubesc atât de mult, dar să mă feresc să răspund la întrebarea ei, să nu ştiu să răspund. E ca şi cum spun că iubesc, dar nu sunt în stare să fac totul pentru el, sau…nu aş fi în stare să fac un sacrifiiciu. 🙂
ApreciazăApreciază
Dragostea nu-i cu sacrificii . Daca simti ca sacrifici ceva, intr-o zi se intoarce impotriva .
ApreciazăApreciază
Nu prea sunt de acord. Nu cred că dacă sacrifici tu ceva, se ăntoarce. Cred că se completează cu celălalt
ApreciazăApreciază
La un lucru stau sa ma gandesc si eu, oare in viata esti menit sa fi impreuna cu o anumita persoana, pe care ai cunoscut-o deja si ai ratat-o sau nu ai cunoscut-o deja ? Ma amuza deja faptul cum persoanele trecute de 40 casatorite , imi spun: Cum de nu ti-ai gasit pe nimeni pana acum ? La varsta ta (27) aveam deja un copil si etc, de parca iti gasesti partenerul asa…la orice colt de strada. Merg pe un principiu: mai bine singur decat cu cineva langa care sa ma simt degeaba.
ApreciazăApreciază