Ce-i cu gelozia asta?

femei geloaseUnii o numesc imaturitate. Alţii îi spun prostie. Eu îi spun doar gelozie. Sau poate sare. De ce sare?

Păi, uite.  “Puţină gelozie e precum sarea din supă. Se ştie însă că poţi scăpa mai multă sare în supă.”    Alberto Sordi

Gelozia normală e doar sare, cea în exces e prea multă sare. Şi totuşi, să mâncăm fără sare nu putem. Regimul nu place nimănui. Dragostea fără pasiune la fel. E seacă şi monotonă. Cine a zis că pasiunea are treabă cu gelozia? Eu. Eu nu văd cum poţi avea o iubire pasională fără să fii gelos. Chiar mai mult, mi se pare uneori că cu cât sunt mai geloasă, cu cât simt mai intens. Mă enervează teribil şi în acelaşi timp mă face să simt ceva.  Nici eu nu îmi dau seama ce, mai am de lucru la asta.

Şi te miri ce pot fi geloasă. În general nu am o gelozie pe un fapt concret, şi niciodată pe ideea de neîncredere. Nu mă gândesc că ar putea să îmi zică că pleacă undeva şi să se ducă în altă parte. Nu. Eu sunt geloasă pe atenţie. Nu îmi place să îşi împartă atenţia cu altcineva, în acelaşi mod cum o face cu mine.

Şi nu consider că trebuie să mă schimb. E singura persoană de la care cer tot şi către care încerc să ofer tot ce am mai bun. Gândurile de dimineaţă, gândurile de noapte, gândurile de orice moment al zilei vrei tu. Gândurile predominante. Ştii cum e cu relaţiile, nu te gândeşti non stop la el, ea, dar subconştientul tău mereu are atenţia acolo.

Revin. Când eram mică mă dădeam cu fundul de pământ pentru că mi se părea că mama iubeşte mai mult pisica decât pe mine. Stupid, nu? Aveam pisici, dintre care un motan mereu era centrul atenţiei. Motanul în pat, motanul pe scaun, motanul în braţe. Iubeam şi eu animalul, şi ştiam că eu am prioritate, bineînţeles, dar mă lamentam după atenţia ei şi uite aşa am început să dezvolt un instinct de apărare asupra ce-i al meu. Motanul era mereu dat la o parte atunci când voiam eu atenţia. Ce nu am menţionat? Mama mea şi acum are un motan pe care îl super îndrăgeşte, şi încă mă enervează, dar asta e altă poveste.

Gelozia în relaţie?Oamenii sunt geloşi din instinct primar. Unii au un instinct mai ascuţit, alţii au unul mai înapoiat. Când te simţi în pericol, reacţionezi. E ca o pisică (ce tot am cu pisicile azi?), ce începe să mârâie când o alta se apropie de castronelul ei. Dar uneori se întâmplă ca pisica să nu mârâie pentru că e altă felină în jur, ci doar pentru că simte agitaţie. Simte un alt animal, sau chiar pe tine, că te apropii prea mult de ce e al ei. Se asigură, chiar dacă practic, nu e nimic concret care să o agite. Doar îi depăşeşti nişte limite. Unele sunt mai paranoice, altele mai blânde. Le-am comparat cu femeile, pentru că nu există femeie care să nu fie geloasă. Când iubeşte sau când e iubită. E instinctual.

Sincer, sunt genul de om care crede că ori oferi tot ce e mai bun pentru persoana de lângă tine, ori o laşi baltă. Nu te implici într-o relaţie, dar în paralel să ai încă 5 legături, pentru un spate asigurat. De-asta nu mi-a plăcut Henry Chinaski al lui Bukowski. Ştiu că dacă aş fi fost Sara lui, romanul se termina altfel.

Iubirea nu se împarte. Nici fizică, nici psihică. Repet, iubirea

Reclame

9 gânduri despre „Ce-i cu gelozia asta?

  1. “Puţină gelozie e precum sarea din supă. Se ştie însă că poţi scăpa mai multă sare în supă.” Alberto Sordi – Haha, frumos citat. Unele lucruri nu se explică, se simt, e ceva primar… Ca şi sarea noastră din supă prezentă…

    Apreciază

Comentează

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s