Habar nu ai câte poţi gândi

la ce ajuta scrisulAcum ceva timp publicam un articol despre importanţa scrisului. Azi mintea mea s-a (re)gândit la cât de frumos e.

Nu cred că îi voi putea înţelege pe cei care nu încearcă măcar odată, chiar dacă timp de  mulţi ani  tot ce au notat pe-o foaie au fost numere de telefon, calcule de cheltuieli şi planificări succinte în agendă. Cu atât mai puţin nu îi voi înţelege pe cei care se trezesc cu tehnologia în mână şi totuşi emailurile au fost tot ceea ce au redactat.

Scrisul te dezgheaţă. E ca o cheiţă care odată răsucită îţi pune imaginaţia să danseze. Scrie ficţiune, începe cu o poveste aiurea. Poate nu e chiar aşa aiurea la final. Poate te gândeşti s-o vadă şi alţii. Poate.

Eram în clasa a cincea când după ce terminasem de citit Harry Potter şi Camera Secretelor, o săptămână întreagă nu am făcut altceva decât să scriu pe un caiet mic o poveste pe care mă gândeam că o să o public şi va fi la fel de celebră. Bine, era la fel ca ceea ce citisem în Harry, cu câteva schimbări de nume şi personaje. Era un vis pe care eu l-am trecut pe foaie, şi pe care l-am abandonat când a venit realismul peste mine.

Dar am scris, şi dacă stau să caut în trecut găsesc multe caiete începute, coli aruncate, coli păstrate, documente în word pierdute. Am în birou o mapă care cu fiecare an se face şi mai necuprinzătoare din cauza sutelor de foi. Ba cu desene, ba cu chestii scrise în momente de inspiraţie. Pentru mine ce-i acolo nu îşi pierde vârsta, mai ales că momentele de inspiraţie erau seri când ploua şi mi se părea că pot cuprinde într-o poezie toată înţelegerea lumii.

Toate zilele în care plângeam, aşa cum fiecare adolescentă care habar nu are că nu totul i se cuvine plânge uneori, şi toate celelalte când eram fericită şi nu aveam cui să îi spun de trăirea mea, mi le descărcam prin cuvinte. Câte şi mai câte, mai stupide şi mai filozofice, mai profunde, mai banale…ce conta? Erau ale mele şi când mi se părea că nu mă mai cunosc, treceam iar cu ochii peste ele.

Acum, scriu alte lucruri, dar când simt că mă pierd, ştiu unde trebuie să mă caut. Ştiu că nu şterg nimic, pentru că face parte din ce am gândit, din ce am simţit, chit că au fost zece minute de revelaţie,două zile de tristeţe sau un flux de momente faine înşirate în timp îndelungat.

Scrie, scrie şi scrie, pentru că te eliberează de tine. Habar nu ai câte poţi gândi.

Iar când nu scrii, citeşte. Imaginaţia îşi găseşte stimulul în cartea bună.

Reclame

8 gânduri despre „Habar nu ai câte poţi gândi

  1. Hi, Dana!

    Foarte frumos ai scris, o încurajare care merită luată în calcul de multe persoane. Scrisul te eliberează uneori și poate faci și o persoană fericită. Și cititul de asemenea, o încurajare bine venită. O carte bună este o carte specială.

    O seară frumoasă!

    Apreciază

      1. Da, consider superficialitate alegerea de a nu încerca să exprimi nimic. Doar să te amesteci în mulţime, să îţi fie frică de tine însuţi, să prezinţi o aparenţă.

        Apreciază

      2. Candva, cred ca ma identificam si eu cu o mica particica din superficialitate. De cand am mai crescut, buruiana asta a superficialitatii a pierit :). a unii insa a rmas instinctul de a urma turma, dat fiind ca e mai comod fata de a gandi.

        Apreciază

Comentează

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s